De ce „Laptele și cornul“ ajung la elevi după 4 luni de la începerea școlii?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Autorități județene incompetente

De ce „Laptele și cornul“ ajung la elevi după 4 luni de la începerea școlii?

Educație 18 Octombrie 2018 / 10:49 711 accesări

Programul „Laptele și cornul“ a fost gândit să-i ajute pe elevii cu o situație financiară precară. Face parte din pachetul de măsuri pentru reducerea abandonului școlar, la care suntem fruntași în Europa. Și cu toate acestea, autoritățile județene din mai multe zone, printre care și Constanța, sunt indiferente și incompetente. Aceste două alimente nu au ajuns nici acum pe băncile elevilor și sunt voci care susțin că de abia de anul viitor se va vorbi de reglementarea implementării acestui program. Adică la mai bine de 4 luni de la debutul cursurilor școlare.

Cei care atrag atenția și condamnă atitudinea autorităților incompetente sunt reprezentanții Consiliului Național al Elevilor (CNE), care pare să fie singura voce care strigă pentru drepturile elevilor. „Deși consiliile județene au sarcina de a contracta firme pentru asigurarea derulării programului „Laptele și cornul”, ce face parte din pachetul de măsuri pentru reducerea abandonului școlar care, la momentul actual, este de aproape 19%, unele autorități județene tergiversează procesul prin care produsele alimentare ajung la elevii din mediile dezavantajate și din anumite categorii socio-economice. Astfel, ținta europeană de a reduce abandonul școlar la sub 10% până în anul 2020 este din ce în ce mai departe de realitatea românească. Dintre autoritățile județene incompetente, le enumerăm pe cele din: Constanța, Covasna, Dolj, Mehedinți, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Teleorman și Vâlcea. Pentru ca nepăsarea acestora să fie amplificată, din informațiile pe care le deținem, în unele zone distribuția va începe abia după 10 ianuarie 2019, la 4 luni după deschiderea școlilor“, se arată într-o scrisoare semnată de președintele CNE, Petru Apostoaia.

Totuși, acesta nu e singurul aspect care poate împiedica accesul la educație. Consiliul Național al Elevilor se declară dezamăgit de greva transportatorilor din data de 11 octombrie, având în vedere numărul ridicat de elevi care sunt nevoiți să facă naveta zilnic, între domiciliu și unitatea de învățământ. „Punem sub semnul întrebării legitimitatea intereselor din spatele acestei acțiuni și solicităm patronatelor din domeniu să ia în calcul interesul suprem al beneficiarilor primari ai educației. Cel puțin câteva sute de elevi nu au participat în ziua de joi la cursurile școlare, din cauza incertitudinii privind circularea mijloacelor de transport în comun. Este penibil cum elevilor le sunt puse piedici chiar de către cei care ar trebui să le faciliteze accesul la educație“, a mai precizat“, președintele Consiliului Național al Elevilor.



Ştiri recomandate

12