De ce s-a străduit Orban să ne convingă că Iohannis nu conduce PNL?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PNL nu mai trebuie să promită marea cu sarea și să ofere praful de pe tobă

De ce s-a străduit Orban să ne convingă că Iohannis nu conduce PNL?

Politică 26 Februarie 2017 / 13:29 395 accesări
Ludovic Orban s-a retras în 2014 din cursa pentru conducerea PNL, în favoarea lui Klaus Iohannis, și speră ca de la Cotroceni să nu i se pună bețe în roate în lupta pentru șefia partidului

Ludovic Orban s-a retras în 2014 din cursa pentru conducerea PNL, în favoarea lui Klaus Iohannis, și speră ca de la Cotroceni să nu i se pună bețe în roate în lupta pentru șefia partidului

Ludovic Orban, unul dintre principalii pretendenți la șefia PNL, a acordat un amplu interviu, în care a dat o importanță suspect de mare relației pe care PNL o are cu președintele României, Klaus Iohannis, importat de partid și instalat vremelnic în cea mai înaltă funcție politică a formațiunii strict pentru propulsarea către Cotroceni. Dincolo de faptul că a anunțat că își dorește ca, în eventualul lui mandat ca președinte al PNL, politicienii de dreapta să se oprească din a mai promite marea cu sarea pentru a oferi în schimb doar praful de pe tobă, Orban s-a străduit extrem de mult să arate că PNL nu este subordonat Cotroceniului condus de Iohannis cum a fost PDL condus de fațadă de Boc și compania în mandatul adevăratului lider portocaliu, Traian Băsescu.

Ludovic Orban a declarat sâmbătă, la Antena 3, că nu crede că preşedintele Klaus Iohannis se va implica în alegerile interne din PNL întrucât are nevoie de un partid puternic care să-l susţină în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2019, un partid care să fie condus de către liderii săi naturali, nu de unii impuşi din afara sa. O afirmație interesantă, având în vedere cum a ajuns Iohannis președinte și luptele interne din actualul partid liberal, format din facțiuni reprezentate de liberalii vechi, care se pretind a fi susținători ai politicii Brătienilor, și foștii pediști de stânga, transformați în populiști de dreapta, care au aterizat prin absorbție sub sigla liberală. ”Am convingerea că preşedintele Iohannis nu se va implica în alegerile interne din PNL. Klaus Iohannis are nevoie de un PNL puternic şi recredibilizat, care să aibă cu adevărat infrastructura şi resursele umane pentru a putea susţine candidatura la alegerile prezidenţiale din 2019. Revenirea PNL în scorul său natural, de peste 30%, nu poate fi făcută decât dacă membrii PNL sunt lăsaţi să-şi aleagă liber liderii naturali. Dacă nu vor fi aleşi liderii care sunt percepuţi ca atare, şi la baza partidului, şi în afara lui, şi vor ajunge alţii lideri, care nu se bucură de sprijin în baza partidului, asta va avea consecinţe extrem de grave asupra funcţionării partidului”, a declarat Ludivic Orban. El a apreciat că numele preşedintelui a fost invocat deseori, în mod nejustificat, pentru impunerea unor decizii în interiorul partidului, decizii luate de persoane care au pretins că vorbesc în numele lui Iohannis.

La fel de multă străduință a fost dovedită de Orban și atunci când a încercat să explice cum "preşedintele Iohannis este un preşedinte nonintervenţionist", care "nu s-a implicat în deciziile curente ale PNL, în ciuda a ceea ce se spune, fără nicio probă, că s-ar fi implicat. A lăsat ca PNL să-şi ia deciziile în mod autonom. Cu toate astea, de multe ori, ca să legitimeze anumite decizii, unii care veneau cu diverse propuneri au încercat să creeze această impresie, că deciziile ar veni de sus”. Atenție, însă, imediat după aceste afirmații, Orban a amintit cum s-a retras din cursa pentru şefia PNL în 2014 în favoarea lui Klaus Iohannis. O înșiruire de fraze care dă senzația că Orban îi amintește lui Iohannis că l-a lăsat să ajungă președinte și că șeful statului ar trebui să întoarcă favoarea, neintervenind în lupta din partid în defavoarea lui Orban.

De altfel, Orban a întins pipa păcii către Cotroceni încă din 13 februarie, când și-a anunțat candidatura la președinția partidului, declarând că îşi doreşte ca PNL să ajungă forţa politică dominantă în România, să aibă un parteneriat ”onest” şi ”transparent” cu preşedintele Iohannis, iar alegerea liderului formaţiunii să fie făcută de către toţi membrii.

Taguri articol


12