De ce se consideră că nava-școală „Mircea” aparține fiecărui român

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La 80 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române De ce se consideră că nava-școală „Mircea” aparține fiecărui român
Social 10 Septembrie 2019 / 16:17 1437 accesări 0 comentarii

Nava-școală „Mircea” desfășoară, în perioada 14-23 septembrie, un marș de instrucție pe Dunăre, pentru a încheia seria evenimentelor organizate cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române. După ceremonia de sosire în țară, organizată la Constanța, pe 17 mai 1939, primul marș de instrucție al navei-școală „Mircea” a fost executat, în iunie 1939, pe Dunăre, până la Galați, unde a participat la festivitatea de lansare la apă a primei nave de luptă construită în România, puitorul de mine „Amiral Ioan Murgescu”. Atunci nava nu a acostat în niciun port dunărean, iar la Galați a fost ancorată în zona Palatului Navigației.

SĂRBĂTOARE ÎN TREI PORTURI DUNĂRENE

În premieră, marinarii militari adresează publicului din trei porturi dunărene (Tulcea, Galați și Brăila) invitația de a vizita cea mai prețuită navă a Marinei Militare Române, care a parcurs peste 300.000 de mile marine, de-a lungul timpului, adică de 14 ori lungimea Ecuatorului. Nava va intra duminică, 15 septembrie, pe brațul Sulina și va naviga în amonte până la Tulcea, unde va acosta în aceeași zi, la ora 15.00, la pontonul AFDJ. La sosirea navei-școală „Mircea” în portul Tulcea, va fi organizată o scurtă ceremonie, iar pe parcursul escalei programul va fi următorul: duminică, 15 septembrie, orele 16.00-17.00, concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale, pe faleză; orele 17.00-19.00, vizitarea navei de către populația civilă; luni, 16 septembrie, orele 09.00-13.00 și 15.00-19.00, vizitarea navei de către populația civilă. De la Tulcea, nava-școală „Mircea” își va continua marșul în amonte, până la Galați, unde va acosta marți, 17 septembrie, la ora 17.00, la pontonul A.F.D.J. (zona Palatului Navigației). După ceremonia de sosire a navei, Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un concert pe faleză, de la ora 17.30 la ora 19.00, iargălățenii sunt invitați să viziteze nava, conform următorului program: marți, 17 septembrie, orele 17.30-19.00; miercuri, 18 septembrie, orele 09.00-13.00 și 15.00-19.00. De la Galați, nava-școală „Mircea” va pleca spre Brăila, unde va acosta joi, 19 septembrie, la ora 10.00, la pontonul primăriei (zona Căpităniei Portului Brăila). Brăilenii sunt invitați să viziteze nava joi, 19 septembrie, orele 11.00-13.00 și 15.00-19.00, și vineri, 20, orele 09.00-13.00 și 15.00-19.00. La Brăila, Muzica Militară a Forțelor Navale va susține joi, 19 septembrie, orele 17.30-19.00, un recital de piese din repertoriul marinăresc, pe faleză, în zona Căpităniei.

SCURT ISTORIC AL NAVEI „MIRCEA“

Construită în perioada 1938-1939, la Șantierul Naval „Blohm&Woss” din Hamburg, Germania, „Mircea” este un velier clasa A tip „Bark”, cu trei arbori (cel mai mare cu înălțimea de 44 de metri deasupra apei) și 23 de vele,cu o suprafață totală de 1.750 mp. Nava a fost botezată cu numele „Mircea”, după numele domnitorului Mircea cel Bătrân, în timpul domniei căruia Țara Românească a ajuns, pentru prima dată, la cea mai mare întindere teritorială, până la Marea Neagră.

Nava-școală „Mircea” aparține fiecărui român, pentru că o parte din banii necesari pentru achiziționarea acesteia au fost strânși din donații publice, în anul 1938, diferența fiind asigurată de guvernul român. Velierul este utilizat de Forțele Navale Române, ca platformă de practică marinărească pentru studenții și elevii militari, dar desfășoară și numeroase activități de diplomație navală, în timpul marșurilor de instrucție.

Pentru a marca 100 de ani de la recunoașterea internațională a statului național unitar român, după Marea Unire din anul 1918, Marina Militară Română are în vedere realizarea unui marș de instrucție în jurul lumii, în perioada 2021-2022, pentru a promova valorile culturii și tradițiilor românești.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.



Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2704 secunde