Debut perfect pentru Halep, la Guangzhou

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Victorie fără probleme în primul tur

Debut perfect pentru Halep, la Guangzhou

Sport 23 Septembrie 2015 / 13:04 342 accesări

Aflată la primul meci după semifinala de la US Open, Simona Halep s-a calificat fără probleme în turul secund al turneului de la Guangzhou (China), dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari. Tenismena constănțeană a trecut, în primul tur, de croata Petra Martic, locul 128 mondial, sportivă venită din calificări, cu scorul de 6-4, 6-2, după un meci care a durat o oră şi jumătate. „A fost destul de dificil să joc în astfel de condiții, cu umiditate foarte ridicată, dar și adversara mea s-a confruntat cu aceeași problemă și ne-am chinuit amândouă. Până la urmă, când câștigi, totul este bine și mă bucur că am reușit să închei meciul după două seturi”, a spus ocupanta locului 2 WTA și principala favorită la câștigarea trofeului. În turul secund, sportiva în vârstă de 24 de ani o va întâlni pe Timea Babos (Ungaria, 76 WTA), care a depășit-o, în primul tur, pe chinezoaica Zhaoxuan Yang, locul 155 WTA, beneficiara unui wild-card, cu scorul de 6-3, 6-0. Babos are o victorie în faţa constănțencei, cu scorul de 1-6, 7-5, 6-3, în Cupa Federaţiei, anul trecut, dar, în singura întâlnire din circuitul WTA, Halep s-a impus, în urmă cu doi ani, în sferturile de finală ale turneului de la Budapesta, cu scorul de 7-5, 6-1. Duelul dintre Halep și Babos, din optimile de finală ale turneului, este programat în această după-amiază, în jurul orei 14.00.

Și deținătoarea trofeului la Guangzhou, Monica Niculescu, locul 49 WTA, s-a calificat în turul secund, după ce a depășit-o pe Iulia Putintseva (Kazahstan, 78 WTA), cu scorul de 7-6 (7/5), 1-6, 6-3, la capătul unui meci care a durat trei ore. În faza următoare, Niculescu va juca în această dimineață, în jurul orei 9.00, împotriva suedezei Rebecca Peterson (147 WTA), o jucătoare în vârstă de 20 de ani, venită din calificări. Niculescu va evolua şi în primul tur al probei de dublu, alături de germanca Anna-Lena Friedsam, împotriva perechii Anna Morgina / Ling Zhang (Rusia / Hong-Kong), partida fiind programată tot azi.

Prin prezența în turul secund la Guangzhou, Halep și Niculescu și-au asigurat câte 3.400 de dolari şi câte 30 de puncte WTA.

Taguri articol


12