Definitivat contra cost, pentru profesorii care au avut trei încercări nereușite

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Definitivat contra cost, pentru profesorii care au avut trei încercări nereușite

Educație 09 Decembrie 2016 / 11:07 893 accesări

Executivul a adoptat joi o ordonanță de urgență care prevede, printre altele, că profesorii care nu au reuşit după trei încercări succesive să obţină definitivatul să o poată face în continuare, contra cost.

"În ceea ce priveşte învăţământul preuniversitar, (...) venim în întâmpinarea unui segment foarte important de (...) profesori, care ne-au semnalat faptul că, în momentul de faţă, modul în care este organizat definitivatul împiedică pe unii dintre aceştia să-şi dezvolte o carieră. În esenţă, până acum un candidat putea să susţină doar de maxim trei ori examenul de definitivat. Prin măsura pe care am adoptat-o astăzi dăm posibilitatea celor care nu au reuşit după trei încercări succesive să obţină definitivatul să continue să îşi dezvolte cariera lor profesională într-o a patra încercare sau în mai multe încercări dar cu condiţia ca după cea de-a treia încercare nereuşită să intervină o perioadă de cel puţin un an în care să facă o practică pedagogică la clasă. Adică nu poate să treacă direct să susţină o a patra probă de examen, dacă nu a făcut această practică pedagogică. De asemenea, de la cea de-a patra încercare este nevoie să se plătească şi o taxă care va fi fixată de Ministerul Educaţiei", a spus Dumitru într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, pentru candidații cadre didactice debutante care nu au dobândit definitivarea în învățământ şi au ocupat un post didactic vacant, prin concurs naţional, directorul unităţii de învățământ încheie contractul individual de muncă pe o perioadă de cel mult un an şcolar. În situaţia în care aceştia promovează în termen de cel mult 6 ani de la ocuparea postului didactic vacant, prin concurs naţional, examenul pentru definitivarea în învățământ, consiliul de administraţie modifică durata contractului individual de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată.

Actul normativ aprobat joi reglementează și forma de echivalare a gradului didactic I pentru personalul didactic care a obținut titlul științific de doctor în domeniul în care poate fi încadrat sau în domeniul științelor educației și care îndeplinește cumulativ condițiile de formare inițială și condițiile de vechime la catedră, de minimum 4 ani de la obținerea definitivării în învățământ.

Ordonanța de urgență mai stipulează că învățământul special integrat se organizează în învățământul de masă, prin cuprinderea fiecărui preșcolar și elev cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale în grupe, clase sau formațiuni de studiu în învățământul de masă. Durata şcolarizării copiilor cu cerinţe educaţionale speciale poate fi mai mare decât cea precizată prin lege şi se stabileşte în funcţie de nevoile individuale, de gradul şi tipul dizabilităţii, prin ordin de ministru. Prin excepție, în învățământul de masă se pot organiza grupe/clase speciale cu elevi cu dizabilități, cu avizul inspectoratului școlar județean/ISMB, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului Educației.

În învățământul superior o modificare importantă vizează funcționarea școlilor doctorale. În acest sens, ordonanța prevede acreditarea temporară a școlilor doctorale, pentru anul 2016-2017, până la aprobarea noii metodologii de evaluare externă și derularea evaluărilor externe necesare acreditării școlilor doctorale, astfel încât acestea să poată organiza examene de finalizare a studiilor doctorale și să poată emite diplome și titluri universitare recunoscute de către MENCS. Se modifică, de asemenea, condițiile pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor universitar, înlocuindu-se criteriul deținerii atestatului de abilitare cu cel al deținerii calității de conducător de doctorat. Noua reglementare referitoare la ocuparea funcției de profesor universitar se aplică începând cu anul universitar 2017-2018.

În exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice colaborează cu Consiliul Naţional al Rectorilor sau alte structuri asociative ale universităților, cu autorităţi şi asociaţii profesionale şi ştiinţifice naţionale şi internaţionale reprezentative, federaţii sindicale reprezentative la nivel de sector învățământ superior și cercetare, precum și cu federaţii studenţeşti legal constituite la nivel naţional. Reprezentanții acestor structuri sunt parteneri de dialog social.

De asemenea, actul normativ prevede că angajarea pentru participarea la un proiect de cercetare câștigat în urma unei competiții naționale și/sau internaționale se poate face pe perioadă determinată, fără parcurgerea altor formalități prealabile, prin încheierea unui contract individual de muncă pentru personalul nominalizat în listele de personal ca membri în echipa proiectului.

Ordonanța reglementează și câteva aspecte care vizează funcționarea sistemului național de asigurare a calității, aducând modificări Ordonanței de urgență nr.75/2005 privind asigurarea calității educației. Astfel, universitățile care, în urma evaluării instituționale, nu îndeplinesc standardele de calitate, vor depune un dosar prin care solicită o nouă evaluare în termen de doi ani de la data primei evaluări. În plus, universitățile care nu îndeplinesc standardele de calitate, în cadrul a două evaluări instituționale consecutive, vor intra în proces de lichidare. De asemenea, se clarifică prevederile aplicabile neîndeplinirii standardelor de calitate la nivelul programelor de studii universitare de licență/domeniilor masterale.



12