Demisii și permutări pe bandă rulantă în Parlament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Demisii și permutări pe bandă rulantă în Parlament

Politică 02 Aprilie 2015 / 00:00 497 accesări

Cercetați în anumite dosare penale, nemulțumiți de partid sau pur și simplu în semn de protest față de un anumit vot, numeroși deputați au ales să demisioneze din Parlament sau din formațiunea din care făceau parte până acum. Primul a fost deputatul conservator de Brașov Ion Diniță, care a anunțat că a demisionat din Parlament. Motivul gestului său este legat de dosarul în care este acuzat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la abuz în serviciu, în dosarul de corupție al președintelui Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu. Vă amintim că plenul Camerei a încuviințat, anul trecut, arestarea lui, iar judecătorii instanței supreme au decis că Diniță va fi cercetat sub control judiciar. Alți doi deputați și-au părăsit partidul și au devenit deputați neafiliați, însă motivele lor sunt diferite. Romeo Rădulescu spune că a părăsit PLR din cauza votului în cazul senatorului Dan Șova, în timp ce Răzvan Condurăţeanu s-a hotărât doar să schimbe barca politică, plecând din UNPR pentru a se alătura partidului lui Mircea Geoană, PSRO. Și Senatul a înregistrat, ieri, un transfer. Este vorba despre senatorul Sorin Ilieșiu, care a anunțat că trece de la PLR la PSD.



12