Democraţii insistă pe legiferarea votului uninominal şi restructurarea guvernamentală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Democraţii insistă pe legiferarea votului uninominal şi restructurarea guvernamentală

Politică 13 Ianuarie 2007 / 00:00 660 accesări

Vicepreşedintele PD Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că democraţii vor ca, pînă în luna iunie, să fie legiferat votul uninominal, iar restructurarea Guvernului să fie făcută în cel mai scurt timp. Potrivit acestuia, dacă pînă în luna iunie cel mai tîrziu, Alianţa nu va reuşi să treacă prin Parlament actul normativ prin care să se prevadă votul uninominal pentru alegerile parlamentare din 2008, PD va cere Guvernului să-şi asume răspunderea pe un text de lege în care să fie prevăzut votul uninominal, în formula susţinută de Pro Democraţia, astfel ca electoratul să aibă posibilitatea ca, din 2008 să îşi exprime simpatia faţă de un partid, dar şi simpatia faţă de o persoană politică: „În felul acesta, probabil vom reuşi să sporim calitatea Parlamentului României, dar în acelaşi timp şi imaginea lui, care, din nefericire, se degradează tot mai mult de la o zi la alta. În felul acesta vom face şi un transfer al responsabilităţii de la partid la personalitatea politică ce va fi aleasă, ce va trebui să se manifeste cu mai multă atenţie în manifestarea politică, dar în acelaşi timp în favoarea cetăţenilor pe care îi va reprezenta în Parlament”. Oltean a declarat că democraţii nu au renunţat nici la ideea restructurării guvernamentale: „Faptul că cele două posturi de vice-primministru, care sînt alocate conform algoritmului politic PD nu au fost ocupate, este o dovadă fermă că PD a renunţat la ele. Noi nu le păstrăm acolo pentru a le ocupa într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. În consecinţă, nu poate nimeni să spună că PD nu doreşte o restructurare reală a Guvernului. Să sperăm că vom reuşi să-i convingem pe aliaţii noştri de guvernare să restructurăm Guvernul pentru ca acesta să fie aliniat la normele europene”.



12