Parohia "Izvorul Tămăduirii" din Constanţa a obţinut în instanţă suspendarea deciziei de demolare a bisericii construite pe un trotuar, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite.
“Admite cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatoarea … . În temeiul art. 719 alin. (7) C. proc. civ., suspendă provizoriu executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. 234/2022 al B.E.J. Beciu Stelian, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite formulate în cadrul dosarului nr. 14901/212/2022 al Judecătoriei Constanţa”, se arată în decizia instanţei.
Hotărârea instanţei este fără cale de atac.
Instanţa a decis, în decembrie 2021, demolarea unei biserici din municipiul Constanţa, care a fost ridicată fără autorizaţie, iar potrivit deciziei, rămase definitive, Primăria Constanţa trebuia să demoleze acea construcţie în termen de 90 de zile. Termenul iniţial era 14 martie, dar a mai fost prelungit câteva luni.
Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a transmis, în luna februarie, o scrisoare deschisă adresată Arhiepiscopului Tomisului prin care îi spunea că nepunerea în aplicare a acestei decizii şi tergiversarea intrării în legalitate pot duce „la degradarea imaginii Bisericii ca instituţie şi tensionarea relaţiilor dintre comunitatea religioasă şi restul cetăţenilor acestui oraş”.
În urmă cu o săptămână, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat o slujbă religioasă la această biserică şi a declarat că toţi cei care au dărâmat biserici au murit „în chinuri groaznice”, precizând că va „programa” „creştini şi preoţi” să rămână în biserica din municipiul Constanţa despre care instanţa a decis că trebuie demolată. ÎPS a adăugat: „mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta”.
"Ce e biserica? E lăcaşul lui Dumnezeu. Nu te temi de cuvântul lui Dumnezeu, care zice: de va strica cineva lucrul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe acel şi s-a dovedit că aşa este. Toţi care au dărâmat biserici au murit în chinuri groaznice", a spus arhiepiscopul Tomisului, în predica de la finalul slujbei.
Arhiepiscopul Tomisului i-a cerut primarul Vergil Chiţac să "revină la credinţă", acelaşi apel fiind făcut şi către consilierii municipali şi judecători.