Deputații și-au luat vacanță pentru că... nu vor să cheltuie banii țării?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Deputații și-au luat vacanță pentru că... nu vor să cheltuie banii țării?!

Politică 17 Mai 2016 / 19:17 756 accesări
Secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici: „De ce să ne furăm căciula și să spunem că venim la Parlament, doar ca să facem cheltuieli inutile?”

Secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici: „De ce să ne furăm căciula și să spunem că venim la Parlament, doar ca să facem cheltuieli inutile?”

Oficial, deputaţii vor lucra în teritoriu până în 7 iunie, potrivit unei decizii a Biroului Permanent. „De ce să ne furăm căciula și să spunem că venim la Parlament, doar ca să facem cheltuieli inutile?”, a declarat cu nonșalanță secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici, la finalul şedinţei Biroului Permanent. La rândul lor, senatorii sunt deja în vacanță de o săptămână. Conducerea Senatului a decis lunea trecută ca senatorii să aibă în această săptămână activitate exclusiv în teritoriu, preşedintele acestui for, Călin Popescu-Tăriceanu, neexcluzând varianta ca aceştia să vină la Bucureşti abia după alegerile locale. El a mai spus că, dacă se va impune, va convoca o şedinţă a Biroului Permanent, însă cea privind solicitarea DNA în cazul lui Titus Corlățean de marți a fost suspendată din lipsă de cvorum. Întrebat dacă senatorii vor mai veni la serviciu până la alegerile locale, care vor avea loc la 5 iunie, Tăriceanu a spus: „O să vedem pe măsură ce înaintăm. Dacă sunt chestiuni foarte urgente, o să convocăm”.

VACANȚĂ CÂT CUPRINDE

Amintim că, potrivit calculelor, dintre toate categoriile socio-profesionale, deputații și senatorii beneficiază de cele mai multe zile libere într-un an. Dacă luăm în calcul 2016, un român obișnuit beneficiază de aproximativ 130 de zile libere: 104 zile reprezintă sâmbete și duminici, 25 sunt zile de concediu de odihnă (în medie), iar 7 (din 12) zile sunt sărbători legale, care sunt în cursul săptămânii. În schimb, de partea cealaltă, aleșii vor absenta de la Parlament în 2016 aproximativ 250 de zile. Din acestea, 90 de zile reprezintă vacanțele parlamentare de iarnă și de vară (două luni vara și o lună iarna), 60 - campanie electorală (alegeri locale și parlamentare), iar alte 60 reprezintă zilele de joi și vineri din "săptămânile lucrătoare", când aleșii pleacă din București pentru muncă în teritoriu, dar practic stau acasă. În plus, se adaugă sărbătorile legale și weekend-urile. Cu alte cuvinte, deputații și senatorii vor fi la Parlament puțin peste 100 de zile din 366 cât are 2016.

Taguri articol


12