Deputatul independent Dan Mocănescu a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că a primit o scrisoare de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), în care este invitat să dea explicaţii dacă a făcut poliţie politică. Parlamentarul s-a arătat mirat de faptul că CNSAS îl obligă să prezinte o serie de documente referitoare la activitatea sa, dar şi de faptul că există două cereri, prin care se solicită informaţii referitor la persoana sa. De asemenea, Mocănescu a afirmat că este contrariat de faptul că, în scrisoare, CNSAS îi cere demisia pentru a sista cercetările asupra sa. "Este inadmisibil modul în care CNSAS-ul încearcă, pe orice cale, să destabilizeze anumite persoane politice", a afirmat Mocănescu. El mai spune că, de fapt, această scrisoare este o iniţiativă a unui grup de politicieni şi nu contestă faptul că scrisoarea este autentică, deoarece este semnată de preşedintele CNSAS, Claudiu Octavian Secaşiu. În final, deputatul Mocănescu a spus că nu se va prezenta la sediul CNSAS, pentru a da explicaţii.