Desecretizarea arhivei ICE Dunărea, văzută ca posibil atac împotriva lui Voiculescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PC versus PD

Desecretizarea arhivei ICE Dunărea, văzută ca posibil atac împotriva lui Voiculescu

Politică 26 Iulie 2006 / 00:00 980 accesări

Dan Voiculescu consideră că Băsescu se comportă precum Ceauşescu şi că se pricepe doar la "sforării"

Preşedintele PC a ieşit la atac. După ce şeful statului a cerut desecretizarea arhivei "Dunărea" şi a dosarelor tuturor oamenilor politici, în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) de luni, Dan Voiculescu scos "sabia din teacă" şi a îndreptat-o spre Băsescu. Liderul conservatorilor susţine că verificarea trecutului ar trebui să înceapă cu şeful statului. Mai mult decît atît, el arată cu degetul spre mai mulţi politicieni democraţi, despre care susţine că au colaborat cu Securitatea şi a făcut referire la unii lideri judeţeni: „Mi se pare o ipocrizie totală, flagrantă, să vii în faţa poporului, să vorbeşti de un sistem ticăloşit, cînd tu patronezi un partid care are astfel de lideri, nu de membri". Replica democraţilor nu a întîrziat să apară. Liderul PD Emil Boc consideră că afirmaţiile lui Voiculescu privind formaţiunea democrată reprezintă "reacţia unui om disperat". Purtătorul de cuvînt al PC, Bogdan Ciucă crede că este cam "ciudat" că a trebuit să treacă un an şi jumătate pentru ca ceea ce a cerut Voiculescu să decidă şi Băsescu. Anul trecut, după apariţia în presă a unor acuzaţii potrivit cărora o parte din averea sa provine din afacerile firmei "Crescent" făcute cu acordul fostei Securităţi, Dan Voiculescu a cerut CSAT şi preşedintelui Băsescu desecretizarea dosarului "ICE Dunărea" din arhiva SIE. Voiculescu a susţinut că astfel acuzaţiile care i s-au adus se vor dovedi nefondate. Ulterior, printr-o decizie a CSAT, dosarul "ICE Dunărea" a fost declasificat şi trecut din arhiva SIE la Arhivele Naţionale.

Dan Voiculescu a ţinut să-l felicite public pe Băsescu pentru faptul că a reluat propunere făcută de conservatori acum acum un an şi jumătate privind desecretizarea acestor arhive. Liderul PC a trecut apoi la atac şi a apreciat că Băsescu are un comportament asemănător celui al lui Nicolae Ceauşescu şi că nu se pricepe la nimic, în afară de sforării: "Domnul Traian Băsescu doreşte să fie preşedinte, prim-ministru, şeful SRI, şeful SIE, şeful spitalelor, şeful şcolilor, mai puţin cel care să facă poporul român să trăiască mai bine. După părerea mea - şi o spun fără să-l supăr, cu tot respectul pentru funcţia prezidenţială - domnul Traian Băsescu este un nepriceput". Potrivit lui Voiculescu, Băsescu nu se pricepe la nimic. "Şi dacă dînsul poate să ne spună la ce anume se pricepe, îl rog să o facă public... în afară de sforării". Pe de altă parte, preşedintele PC a ţinut să-şi exprime nedumerirea faţă de faptul că şeful statului nu răspunde la propunerea pe care i-a făcut-o, aceea de a-şi da demisia şi a continuat cu acuzele: "Domnul Traian Băsescu încearcă, aşa cum a încercat întotdeauna, să fie ipocrit, uită că în urmă cu multe luni, din octombrie anul trecut, a propus şi a înfiinţat Comunitatea Naţională de Informaţii, a numit în cadrul Comunităţii un oficiu pentru informaţii integrate, al cărui şef a fost numit tot de Traian Băsescu, Daniel Moldoveanu şi acum, după aproape opt luni, nu vorbim de CNI, ca şi cum n-ar exista". El este de părere că, în ceea ce priveşte fuga lui Omar Hayssam, se căută vinovaţi în altă parte: "Este metoda clasică a preşedintelui Traian Băsescu, care întotdeauna caută şi găseşte vinovaţi în altă parte".

Taguri articol


12