Dezbaterea privind bugetul municipal, spectacol de Caragiale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Societatea civilă, activă doar online

Dezbaterea privind bugetul municipal, spectacol de Caragiale

Administrație 28 Ianuarie 2016 / 18:03 1500 accesări
La dezbaterea legată de buget, unul dintre constănțenii prezenți i-a certat pe reprezentanții municipalității pentru că... nu i-au dat casă Simonei Halep

La dezbaterea legată de buget, unul dintre constănțenii prezenți i-a certat pe reprezentanții municipalității pentru că... nu i-au dat casă Simonei Halep

În ultima vreme, constănțenii au discutat aprins pe tema bugetului municipiului pentru 2016. Părerile, proiectele și nemulțumirile au bombardat rețelele de socializare, unde oricine este liber să se exprime. Nu la fel s-au comportat așa-numiții reprezentanți ai societății civile la dezbaterea publică organizată de Primărie, referitoare la modul în care vor fi împărțiți banii municipiului. În loc de o întâlnire publică bogată în idei și propuneri privitoare la gestionarea fondurilor Constanței, dezbaterea s-a transformat într-un spectacol demn de operele lui Caragiale. În locul unor propuneri concrete, precum alocarea de bani pentru dotarea cabinetelor medicale din școli sau mai multe investiții în ordinea publică sau orice altceva, cei care au luat cuvântul au transformat întâlnirea într-un fel de protest în care și-au strigat toate nemulțumirile.

SIMONA HALEP, PRINCIPALA GRIJĂ De exemplu, unul dintre constănțenii care au luat cuvântul era extrem de supărat pentru că... municipalitatea nu i-a acordat o locuință la pachet cu facilități fiscale Simonei Halep, care este cetățean de onoare al municipiului Constanța. Nu spunem că o asemenea măsură nu ar fi binevenită, dar cu siguranță nu este cea mai mare grijă a administrației și a constănțenilor. Un alt cetățean, pe care îl întâlnim foarte des la proteste, a cerut mai multe investiții în modernizarea școlilor, sprijinirea sportului și achiziționarea de autobuze ecologice. Probabil ar fi trebuit să citească proiectul de buget înainte să vorbească despre așa ceva. Primarul interimar Decebal Făgădău i-a explicat că, în 2016, se va investi în modernizarea și construirea unor unități de învățământ în oraș și în ridicarea unei săli de sport pentru tenis de masă lângă Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”. În ceea ce privește transportul în comun, Făgădău a anunțat că a alocat mai mulți bani către RATC decât în anii trecuți, însă numai conducerea Regiei poate hotărî cum vor fi folosiți.

DISCUȚII ÎN AFARA SUBIECTULUI O surpriză neplăcută a venit din partea președintelui Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Constanța (PIMMC), Iulian Gropoșilă, de la care ne așteptam să știe felul în care se face dialogul între mediul de afaceri și autoritatea locală. Deși subiectul dezbaterii era legat strict de modul în care se împart banii municipiului în 2016, Gropoșilă a fost mult mai preocupat de stabilirea taxelor și impozitelor locale. Or, taxele și impozitele pentru anul acesta au fost aprobate în urmă cu o lună. Mai mult, înainte de a fi votat în Consiliul Local, proiectul privind obligațiile fiscale a fost supus dezbaterii publice timp de două luni. Făgădău a precizat că, în tot acest timp, nimeni din partea PIMMC nu a înaintat nicio propunere.

CE VOR ELEVII? Singurii care au venit cu o idee concretă în ceea ce privește bugetul local al municipiului au fost cei de la Asociația Elevilor din Constanța, care au cerut suplimentarea bugetului pentru învățământ cu șapte milioane de lei. Din aceștia, cinci milioane de lei sunt destinați cheltuielilor pentru materialele didactice, iar două milioane sunt pentru suplimentarea fondului de burse.

VREMEA PROTESTELOR Dincolo de toate, dezbaterea nu s-a desfășurat conform așteptărilor celor care bănuiau că cei care au reacționat online vor reacționa și în viața reală. Totuși, nu ar fi de mirare ca, după adoptarea proiectului de buget, să se iște din nou discuții aprinse tocmai între cei care nu au fost prezenți și nu au venit cu propuneri în cadrul întâlnirii. Ba chiar este posibil să se organizeze și proteste, mai ales că începe să se încălzească vremea.

Citește și:

Cum se împart banii constănțenilor

Pe ce se vor cheltui banii constănțenilor?



12