DEZVĂLUIRI: Protocol între MAI şi PÎCCJ condus de Kovesi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

DEZVĂLUIRI: Protocol între MAI şi PÎCCJ condus de Kovesi

Numărul de arestări - criteriu de performanţă
Justiție 12 Mai 2018 / 14:35 767 accesări

Parchetul General a încheiat, în anul 2012, un protocol cu MAI, ce avea drept scop consolidarea capacității în domeniul combaterii corupției, se arată în raportul privind activitatea desfășurată pe perioada exercitării mandatului de procuror general (2006-2012) al lui Kovesi, actuala șefă DNA.

„Protocolul încheiat cu Ministerul Administrației și Internelor în domeniul consolidării capacității instituționale în domeniul combaterii corupției. Documentul prevede desemnarea unor ofițeri de poliție judiciară la nivelul structurilor de poliție din cadrul MAI, care vor avea, ca prioritate în desfășurarea activității, faptele de corupție și infracțiunilor conexe, în vederea identificării făptuitorilor și tragerii lor la răspundere penală. Prin acest protocol au fost stabilite criterii comune de evaluare a activității, respectiv, numărul de rechizitorii, valoarea prejudiciilor recuperate ori indisponibilizate și numărul măsurilor preventive dispuse”, se precizează în raportul mandatului de procuror general al Laurei Codruța Kovesi, potrivit Mediafax.

În acest raport, care a fost prezentat de jurnalista Sorina Matei, se arată că protocolul a fost încheiat pentru „eficientizarea activității” Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și pentru o mai bună colaborare cu instituții și autorități naționale. Însă protocolul încheiat cu MAI, înregistrat cu numărul 385/C/28.02.2012, prevede faptul că activitatea angajaților celor două părți (polițiști, procurori) este evaluată după numărul de rechizitorii, valoarea prejudiciilor și numărul măsurilor preventive dispuse.

La acea vreme, ministru al Administrației și Internelor, cu un mandat între 9 februarie - 27 aprilie 2012, era Gabriel Berca. În decembrie 2017, Gabriel Berca a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost judecat pentru trafic de influenţă.



12