Diluviu în Irak! Zeci de morţi şi zeci de mii de oameni strămutaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Diluviu în Irak! Zeci de morţi şi zeci de mii de oameni strămutaţi

Externe 25 Noiembrie 2018 / 16:58 559 accesări

Cel puţin 21 de persoane, inclusiv copii, au murit în 48 de ore şi alte zeci de mii de oameni au fost strămutaţi din cauza inundaţiilor recente din Irak, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii din această ţară, citat de AFP, arată agerpres.ro. Decesele s-au produs în urma unor prăbuşiri de locuinţe, accidente de circulaţie şi electrocutări provocate de cantităţile uriaşe de apă care s-au abătut de mai multe zile asupra provinciilor din nordul şi sudul Irakului, a precizat medicul Seif al-Badr, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Una dintre cele mai afectate zone a fost districtul Ash Sharqat, aflat la 250 de kilometri nord de Bagdad, unde mii de case au fost inundate şi sute de familii au fugit din calea apelor. La rândul lor, reprezentanţii misiunii de asistenţă a ONU în Irak, UNAMI, au afirmat că au recenzat "aproximativ 10.000 de persoane care au nevoie de ajutor în provincia Salah ad Din, la nord de Bagdad, şi "alte 15.000 de persoane în provincia Ninive" din nordul ţării. Multe dintre aceste familii trăiau deja în tabere pentru persoane strămutate, care au fugit din calea violenţelor comise în urmă cu trei ani de gruparea teroristă Stat Islamic şi a luptelor care s-au dat pentru alungarea extremiştilor islamici. Prim-ministrul Adel Abdul-Mahdi a anunţat înfiinţarea unei "celule de criză", ce grupează autorităţi locale şi militari, sprijiniţi de "elicoptere şi utilaje de şantier pentru a interveni cât mai rapid posibil şi pentru a executa operaţiuni de salvare". În întreaga ţară, numeroase elemente de infrastructură au fost acoperite şi avariate de ape.

În Mosul, de exemplu, apele au acoperit două poduri flotante, ce reprezentau singurele legături funcţionale între cele două ţărmuri ale acestui oraş străbătut de fluviul Tigru după bombardarea tuturor podurilor în timpul războiului dus de o coaliţie internaţională împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic. Preşedintele irakian Barham Salih a evocat pe Twitter "o catastrofă" care "face să devină cu atât mai necesare reconstruirea şi buna funcţionare a serviciilor publice".

În 2015, în urma unor incidente care ilustrau deja gradul ridicat de distrugere a acestor servicii publice, 58 de irakieni au murit electrocutaţi în timpul unor ploi diluviene şi inundaţii.

Taguri articol


12