Dispare bancnota de 500 euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dispare bancnota de 500 euro

Economie 05 Mai 2016 / 13:02 1887 accesări
BCE consideră că bancnota de 500 euro înlesnește evaziunea fiscală și finanțarea terorismului

BCE consideră că bancnota de 500 euro înlesnește evaziunea fiscală și finanțarea terorismului

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să oprească tipărirea bancnotelor de 500 euro, din cauza temerilor că acestea înlesnesc finanțarea terorismului și evaziunea fiscală. Bancnotele de 500 euro vor rămâne în circulație mai mulți ani, putând fi utilizate în continuare la plată, și, de asemenea, vor putea fi răscumpărate la ghișeele băncilor centrale, după ce nu vor mai fi tipărite. Interesant este că unii comercianți nici măcar nu acceptă la plată bancnota de 500 euro, iar 56% dintre participanții la un sondaj al BCE au declarat că nu au văzut-o vreodată. Ideea eliminării sale este criticată însă în Germania, care se teme că acesta este primul pas spre eliminarea tranzacțiilor cu numerar. În Germania, plățile cash joacă un rol mai mare decât în alte state, ca urmare a experienței traumatizante din anii 1920, când hiperinflația a făcut ravagii. Potrivit Bundesbank, banca centrală a Germaniei, aproximativ 79% dintre tranzacțiile făcute la nivel național au fost cu numerar. Șeful institutului german de cercetare Ifo, Clemens Fuest, a comentat că, „în teorie, renunțarea la bancnotele cu valoare mare ajută BCE să impună dobânzi negative, fiind mult mai dificil să păstrezi sume mari în cash“. Există totuși alternativă. Cei care doresc bancnote cu valoare ridicată se pot orienta spre cele de 1.000 franci elvețieni (echivalentul a 1.050 dolari sau 910 euro).



12