Distracție la Mamaia ca în Mallorca, Ibiza sau Playa de Palma!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Locul 3 în topul destinațiilor de party

Distracție la Mamaia ca în Mallorca, Ibiza sau Playa de Palma!

Turism 06 Noiembrie 2015 / 18:18 2042 accesări

Mamaia concurează cu stațiuni recunoscute pentru faptul că reușesc să atragă sute de mii de turiști în căutare de distracție în fiecare sezon estival, precum Mallorca, Ibiza sau Playa de Palma. Platforma de rezervări hoteliere Trivago a realizat recent un top al celor mai bune destinaţii europene pentru petreceri şi litoral, top în care staţiunea Mamaia ocupă un binemeritat loc 3.

Cu toate că, în ultima perioadă, multe persoane s-au dezis de toate evenimentele organizate pentru promovarea stațiunii Mamaia, acestea nu au fost în van, așa că rezultatele nu întârzie să apară. Mamaia concurează cu stațiuni recunoscute pentru serviciile oferite și pentru faptul că reușesc să atragă sute de mii de turiști în căutare de distracție în fiecare sezon estival. Platforma de rezervări hoteliere Trivago a realizat recent un top al celor mai bune destinaţii europene pentru petreceri şi litoral, top în care staţiunea Mamaia ocupă un binemeritat loc 3. Printre celelalte nominalizări figurează: Playa de Palma, Mallorca (Spania), Albufeira (Portugalia), Gümbet, Bodrum (Turcia), Makarska (Croația), Lloret de Mar (Spania), Paceville, St. Julian's (Malta), Novalja (Croatia), Nisipurile de Aur (Bulgaria), Playa d'en Bossa, Ibiza (Spania). În stabilirea acestui top s-au luat în calcul criterii precum: nivelul tarifelor de cazare, posibilitatea de conectare gratuită la internet wireless sau accesibilitatea cu transportul public, staţiunea Mamaia fiind prezentată drept Ibiza Europei de Est, în care turiştii pot alege între distracţia în cluburi sau la parcul acvatic şi shopping în magazine mici sau centre comerciale. „După încă un sezon plin de evenimente, Mamaia a reuşit performanţa de a apărea în topul 3 al destinaţiilor turistice de party. Este rodul ultimilor ani de eforturi continue de dezvoltare a staţiunii Mamaia ca destinaţie de top pe această nişă de distracţie, dar şi rezultatul unei campanii intense de promovare şi de creştere a imaginii staţiunii Mamaia, pe care Asociaţia Litoral - Delta Dunării şi Primăria Constanţa le-au derulat, mai ales începând din anul 2013, datorită bugetului ce provine din taxa de promovare a staţiunii Mamaia - Sat Vacanţă”, a declarat președintele Asociației Litoral - Delta Dunării, Corina Martin.



12