DNA are în vizor 26 de parlamentari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

DNA are în vizor 26 de parlamentari

Justiție 20 Noiembrie 2014 / 00:00 1042 accesări

Mulți analiști și politicieni sunt de părere că alegerile au fost câștigate de Klaus Iohannis cu ajutorul DNA. Această instituție și-a făcut un obicei din a face justiție televizată, a flutura dosare de corupție pe sub nasul electoratului și a cere arestări exact în campanii electorale. Cele mai multe cereri de ridicare a imunității parlamentare pentru deputați sau senatori au avut loc în ani electorali. Ăsta este și motivul pentru care DNA este asemuită cu un instrument politic. Se creează senzația că toată lumea are la mână pe toată lumea şi fiecare urmăreşte pe fiecare. Toți mint, corup, se corup şi se ameninţă cu DNA-ul şi, astfel, cine poate bagă la apă pe cine vrea sau își ”dezbracă” public dușmanii politici. Anul acesta, că tot a fost unul electoral, procurorii anticorupţie au cerut avize pentru arestarea preventivă a șapte deputaţi şi senatori, însă numai doi au ajuns după gratii - Gheorghe Coman și Viorel Hrebenciuc. Singurul care a ales să renunţe la imunitate prin demisia din Parlament a fost deputatul Hrebenciuc.

Procurorii anticorupție spun, însă, că în evidenţele DNA se regăsesc nu mai puţin de 26 de parlamentari, 15 deputaţi şi 11 senatori. De la PSD sunt anchetaţi șase deputaţi, de la PNL trei şi câte doi de la PMP, PDL şi UDMR. La Senat, sunt vizaţi de anchete anticorupţie opt social democrați şi câte unul de la UDMR, PDL şi PNL. În campania electorală, Klaus Iohannis a bătut monedă pe faptul că social democrații sunt vizați de diverse anchete DNA, însă premierul Victor Ponta i-a atras atenția că PNL și PDL au și ele oamenii lor cu probleme. Ba, mai mult, i-a reamintit lui Iohannis că ține în brațe trei liberali care au deja decizii de condamnare definitive și care nu și-au dat demisiile de onoare din partid sau din Parlament. Bineînțeles că Iohannis a tăcut mâlc.

Iată lista parlamentarilor cu probleme penale la DNA:

Camera Deputaţilor

16 ianuarie - Gheorghe Coman (PC), condamnat deja

17 ianuarie - Laszlo Borbely (UDMR) a primit NUP după neavizarea urmăririi penale

11 februarie - Vlad Cosma (PSD)

3 martie - Cătălin Rădulescu (PSD)

4 martie - Mircea Gheorghe Drăghici (PSD)

23 aprilie - Florin Popescu (PMP)

30 mai - Mircea Sămărtean (PDL)

30 mai - Alin Popoviciu (PDL)

24 iunie - Tit Holban (PNL)

4 septembrie - Viorel Hrebenciuc (PSD), arestare după demisie

25 septembrie - Adrian Simionescu (PSD)

15 octombrie - Ioan Adam (PSD), cerere de arestare

21 octombrie - Dorinel Ursărescu (PNL)

26 septembrie - Valerian Vreme (PMP)

10 noiembrie - Cristian David (PNL)

Senat

27 martie - Iosif Secăşan (PNL)

4 aprilie - Ovidiu Marius Isăilă (PSD)

17 aprilie - Alexandru Mazăre (PSD)

30 mai - Sorin Constantin lazăr (PSD), cauţiune

12 august - Alexandru Cordoş (PSD)

26 septembrie - Ecaterina Andronescu (PSD)

26 septembrie - Şerban Mihăilescu (PSD)

15 octombrie - Ilie Sârbu (PSD)

20 octombrie - Dan Şova (PSD)

30 octombrie - Gigi Chiru (PDL)

7 noiembrie - Tanczos Barna (UDMR)



12