Dobrogea, cercetată din avion de piloţii americani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dobrogea, cercetată din avion de piloţii americani

Justiție 22 Mai 2006 / 00:00 3283 accesări

Soldaţi din armata unchiului Sam au invadat pentru zece zile oraşul Constanţa şi aerodromul militar M. Kogălniceanu. Peste 50 de militari ai Forţelor Aeriene Americane se antrenează împreună cu piloţi români din Baza Aeriană 86 Feteşti în cadrul aplicaţiei "Team Dacia 2006". Americanii au participat la exerciţiu cu două avioane C-130 Hercules, care conform participanţilor la aplicaţie, zboară cu 450 km/h şi la aprox. 10.000 de metri înălţime, iar Forţele Aeriene au zburat cu patru avioane MIG-21 Lance R. "Exerciţiul a avut două părţi. Prima a constat într-un antrenament în comun cu colegii noştri de peste ocean, iar astăzi (n.r. - ieri) are loc un schimb de experienţă între piloţi. Acest lucru presupune ca un pilot român să zboare şi să piloteze un avion C-130 Hercules", a declarat comandantul exerciţiului "Team Dacia", cpt. cmdr. Dan Buciuman. Antrenamentul în comun a presupus ca cele patru avioane MIG-21 Lance R să decoleze de pe aerodromul Feteşti, să intercepteze şi să găsească cele două aparate de zbor C-130 Hercules, care au avut ca punct de plecare M. Kogălniceanu. "Partea aceasta a fost un succes. Avioanele noastre care sînt mult mai mici au depistat cu uşurinţă aeronavele americane. A fost o aplicaţie dificilă, deoarece am zburat atît pe timp de noapte cît şi ziua", a declarat cpt. cmdr. Dan Buciuman. Deşi programul de antrenament a fost dificil, soldaţii americani au avut timp să viziteze oraşul Constanţa. "Am fost pe plajă, unde m-am simţit extraordinar. Am vizitat Constanţa, un oraş cu foarte multă istorie şi Mamaia, care este o staţiune foarte frumoasă. De altfel, chiar dacă am văzut România mai mult de sus, am remarcat că este o ţară care are tot ce îşi poate dori cineva: munţi, dealuri şi o mare care nu e deloc neagră, ci albastră", a declarat unul dintre ofiţerii americani.



Ştiri recomandate

12