Doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare pentru unul dintre angajații Black Cube

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare pentru unul dintre angajații Black Cube

Justiție 16 Noiembrie 2016 / 15:43 504 accesări

David Geclowicz, unul dintre israelienii cercetați în dosarul Black Cube, a fost condamnat de Tribunalul București la doi ani de închisoare cu suspendare, judecătorii avizând astfel acordul încheiat cu DIICOT.

Decizia Tribunalului va deveni definitivă după zece zile de la pronunțare.

Luni, în sala de judecată reprezentantul DIICOT a susţinut că instituţia solicită, pe baza acordului încheiat, o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni cu suspendare şi trei ani termen de încercare.

David Geclowicz a declarat în faţa judecătorilor că acceptă pedeapsa aşa cum va fi ea, dar că cere ca instanţa să ţină cont că a stat 120 de zile în arest preventiv şi 60 de zile în arest la domiciliu.

În sala de judecată au fost prezenţi şi avocatul fostului soţ al Laurei Codruţa Kovesi, Eduard Kovesi, Sorin Fuse, fost angajat al DNA, şi avocatul Lilianei Sabău, tot fostă angajată a DNA. Aceştia au susţinut că nu sunt de acord cu înţelegerea făcută de DIICOT şi nici cu pedeapsa cerută.

În cazul lui Ron Weiner, Tribunalul va discuta înţelegere cu DIICOT pe data de 28 noiembrie.

Weiner Ron şi Geclowicz David au fost arestaţi preventiv timp de câteva luni pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor şi operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice. Ulterior, au fost puşi în libertate iar în prezent sunt cercetaţi sub control judiciar.

În acelaşi dosar sunt cercetate alte două persoane. Este vorba despre Yossi Barkshtein, cetăţean israelian, de urma căruia procurorii nu au reuşit să dea, şi despre Daniel Dragomir, fost angajat al SRI. Dragomir, fost șef în cadrul Direcţiei Generale de Prevenire şi Combatere Terorism din SRI, este arestat preventiv în acest dosar existând suspiciuni că acesta ar fi intermediat legătura între cei care voiau să afle informaţii despre Laura Codruţa Kovesi şi angajaţii firmei BlackCube, cei care ar fi avut misiunea de a o spiona şi intimida. Daniel Dragomir este trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie.



12