Doi constănțeni între cei şase candidaţi pentru şefia DNA. Lista finală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Doi constănțeni între cei şase candidaţi pentru şefia DNA. Lista finală
Justiție 24 August 2018 / 16:57 507 accesări 0 comentarii

Ministerul Justiţiei a publicat, vineri, lista finală a celor patru procurori care şi-au depus candidatura pentru funcţia de şef al DNA, aceştia fiind Paula Tănase, Nicolae Lupulescu, Gabriela Scutea, Sorin Armeanu, Adina Florea şi Andrei Bodean.

Procurorul Gabriela Scutea a fost, între noiembrie 2006 - mai 2013, adjunct al Procurorului General, care era atunci Laura Codruţa Kovesi, şi era responsabilă pentru activitatea Secţiei judiciare, activitatea de resurse umane şi documentare, ordonator principal de credite (delegat), implementarea programelor cu finanţare externă, precum şi audit. Ulterior, între mai - august 2013, a fost numită consilier al Procurorului General de atunci, respectiv Tiberiu Niţu. În ianuarie 2016, în perioada scandalului privind OUG 13, Gabriela Scutea deţinea funcţia de secretar de stat în Ministerul Justiţiei. Ea şi-a început activitatea în 1995 ca procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi apoi Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea.

Procurorul militar Nicolae Lupulescu are grad de generalul-maior Nicolae Lupulescu şi activează în cadrul Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, însă din 14 martie 2016, a fost detaşat pentru o perioadă de trei ani la Ministerul Apărării.

Alt procuror înscris în concurs este Paula Tănase, care vine de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. Paula Tănase are 47 de ani şi, potrivit CV-ului său, în cei „aproape 16 ani de activitate, deşi au fost perioada în care am soluţionat peste 1.000de dosare pe an cu stoc zero de la o săptămână la alta, nu am avut nicio restituire sau achitare în soluţiile de trimitere în judecată dispuse”. Paula Tănase a lucrat şi ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, mai mulţi ani, absolvind Facultatea de Drept din Iaşi îîn 1996.

Andrei Bodean este un procuror care vine de la Constanţa. El este cunoscut şi pentru că, în 2017, a formulat o cerere de apărare a reputaţiei profesionale privind unele afirmaţii dintr-un articol de presă, în care scria că magistratul şi-ar fi îndeplinit atribuţiile cu rea credinţă privind urmărirea penală ce-l privea pe avocatul Sorin Calaigii, ulterior condamnat la închisoare cu executare pentru corupţie. La fel ca Bodean, şi Adin Florea vine din Constanţa.

Sorin Armeanu este prim procuror al Tribunalului Vaslui.

Aceştia urmează să susţină candidatura în faţa unei comisii prezidate de ministrul Tudorel Toader.

Este cea de-a doua campanie de selecţie demarată de instituţia condusă de Tudorel Toader pentru conducerea DNA, după ce ministrul Justiţiei a anunţat că niciunul dintre cei patru candidaţi înscrişi în prima rundă nu întruneşte condiţiile necesare. Cei patru candidaţi înscrişi pentru postul de procuror-şef DNA şi care au fost respinşi de Tudorel Toader au fost Florentina Mirică, procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, Cristian Lazăr, procuror şef adjunct la Secţia urmărire penală din cadrul Parchetului General, Marius Iacob, procuror şef adjunct al DNA şi Elena Grecu, procuror şef serviciu în structura centrală a DNA, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.201 secunde