Doi jurnalişti Al-Jazeera riscă pedeapsa capitală în Egipt

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doi jurnalişti Al-Jazeera riscă pedeapsa capitală în Egipt

Externe 08 Mai 2016 / 16:03 520 accesări

Libertatea presei a început să devină o expresie tot mai goală de conținut în unele țări ale lumii. Un tribunal din Egipt a recomandat pedeapsa cu moartea pentru şase persoane, inclusiv pentru doi angajaţi ai postului qatariot de televiziune Al-Jazeera, pentru că ar fi transmis Qatarului documente privind securitatea naţională, în timpul preşedinţiei lui Mohammed Morsi. Preşedintele tribunalului a solicitat, sâmbătă, avizul Marelui Muftiu, interpretul legii islamice în ţară, după cum prevede legislaţia în cazul condamnărilor la moarte. Avizul acestei autorităţi religioase nu este obligatoriu, dar este în general respectat. Pe data de 18 iunie, Curtea va confirma sau va infirma pedespsele cu moartea şi va anunţa verdicul în cazul celorlalţi cinci acuzaţi, printre care şi Morsi, înlăturat de la putere de armată în anul 2013. Printre cele şase persoane condamnate se numără trei jurnalişti judecaţi în absenţă şi acuzaţi că au servit drept intermediari. Ibrahim Mohamed Hilal a fost prezentat de Parchet ca fiind redactor-şef al postului de televiziune Al-Jazeera, iar Alaa Omar Mohamed Sablan, ca jurnalist de naţionalitate iordaniană al aceluiaşi post. Un responsabil din cadrul Al-Jazeera a declarat pentru AFP că Hilal era un consilier al preşedintelui instituţiei.

Nici în Turcia lucrurile nu stau prea bine pentru jurnaliști. Can Dundar şi Erdem Gul, doi jurnalişti care au dezvăluit aprovizionarea cu armament a insurgenţilor din Siria de către Guvernul de la Ankara, au fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare. Ei au fost achitaţi pentru acuzaţiile de spionaj, dar au fost găsiţi vinovaţi de divulgarea de secrete de stat. Înaintea procesului, Can Dündar a fost vizat de focuri de armă, vineri, în faţa instanţei judiciare din zona Çağlayan a oraşului Istanbul, dar a scăpat nevătămat. Can Dundar şi Erdem Gul au difuzat, în 2014, imagini care ar surprinde aprovizionarea cu arme de către serviciile secrete turce a insurgenţilor sirieni. Administraţia Recep Tayyip Erdogan a fost criticată în mai multe rânduri la nivel internaţional din cauza încălcării libertăţii presei.



12