Doi senatori SUA au depus un proiect pentru eliminarea vizelor impuse românilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doi senatori SUA au depus un proiect pentru eliminarea vizelor impuse românilor

Externe 09 Iunie 2015 / 17:48 911 accesări

Doi senatori americani, Mark Kirk (republican) şi Barbara Mikulski (democrată), au depus în Congresul SUA un proiect care prevede eliminarea obligativităţii vizelor de călătorie pentru cetăţenii români, bulgari, polonezi şi croaţi.

Potrivit postului bulgar Nova TV, proiectul este rezultatul acţiunilor de lobby făcute de comunitatea polonezilor din oraşul american Chicago.

Senatorul republican Mark Kirk a explicat că ţările care vor să beneficieze de un regim fără vize la călătoriile cetăţenilor în Statele Unite trebuie să intensifice cooperarea cu serviciile secrete americane.

Senatoarea Barbara Mikulski a depus pe 4 iunie, la Comisia Juridică a Senatului, un proiect pentru modificarea Secţiunii privind acordarea vizelor de călătorie a Legii americane a imigraţiei. Coiniţiator al proiectului legislativ este senatorul republican Mark Kirk.



12