Doliu în muzică! A murit interpreta de muzică populară Ionela Prodan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Doliu în muzică! A murit interpreta de muzică populară Ionela Prodan
Monden 16 Aprilie 2018 / 21:31 1931 accesări 1 comentariu

Ionela Prodan a pierdut lupta cu o boală cruntă care îi măcina corpul. Interpreta de muzică populară s-a stins la 70 de ani, în urma unei pancreatite, la spitalul Elias, fiind înconjurată de familie.

Anunţul a fost făcut pe Facebook de fiica sa, Anamaria Prodan Reghecampf: "Mama noastră, artistul preferat al dumneavoastră! Putem plânge, ştiind că a plecat, sau putem zâmbi, ştiind că a trăit cu adevărat!", a scris fiica artistei.

Ionela Prodan, născută pe 6 octombrie 1947, la Dăbuleni, este o cântăreaţă de muzică populară cunoscută mai ales pentru colaborarea cu Ion Dolănescu. A urmat cursurile Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii din Craiova şi s-a remarcat în anul 1970, la Festivalul „Maria Tănase“ din Craiova.

În anii '90 a renunţat la cariera muzicală. A fost realizator al emisiunii de folclor românesc „Din bucata mea de pâine“ de la Radio România, apoi la Tele 7 abc al emisiunilor „Îţi mai aduci aminte, doamnă“ şi „Cântecul şi casa lui“. În perioada 2001-2004, a coordonat în cadrul Ministerului Culturii departamentul de promovare a culturii tradiţionale.

În noiembrie 2002, preşedintele Ion Iliescu i-a conferit Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, iar în anul 2003, i-a fost decernat Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor de către preşedintele României. În 2013, a fost numită reprezentant special pentru Românii de Pretutindeni şi coordonator al programului „Cunoaşte România prin cultura sa tradiţională“, iniţiat şi derulat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În 2016, a fost propusă să candideze la alegerile parlamentare pe listele PSD Covasna.

Taguri articol

1 comentariu

Român 22:42:05 / 16 Aprilie 2018
Încet încet se duc toți artiștii noștri !

Rugăm pe BUNUL DUMNEZEU, să-i ierte păcatele Ionelei Prodan și să-i dea odihnă veșnică !

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2623 secunde