“Dorel Onaca - candidatul mincinos”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Dorel Onaca - candidatul mincinos”

Eveniment 17 Aprilie 2008 / 00:00 3574 accesări

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, l-a criticat dur, ieri, pe candidatul PD-L la funcţia de primar al municipiului, senatorul Dorel Onaca, pentru că nu şi-a mobilizat colegii de partid pentru a susţine proiectul de lege privind amenajarea unei şosele de coastă la Constanţa. “În urmă cu cinci zile, Onaca declara că susţine proiectul şoselei de coastă. Am constatat însă că, acum două zile, cînd a fost votat proiectul de lege privind şoseaua de coastă, tot Partidul Democrat-Liberal s-a împotrivit, iar candidatul mincinos Dorel Onaca a lipsit. Nu a fost interesat de Legea prin care se putea da posibilitatea ca, în sfîrşit, să realizăm această şosea. Pe de-o parte, Onaca promite constănţenilor că va susţine şoseaua de coastă şi va face tot ce poate ca să o realizeze dacă ajunge primar, iar pe de altă parte, cînd ajunge Legea la vot în Senat, partidul domniei sale se opune, iar el lipseşte. Nici măcar nu este interesat să se prezinte la vot. Chiar şi singur! Nu pot să spun altceva decît că este o minciună ceea ce a afirmat Onaca în urmă cu cinci zile”, a spus Mazăre. El a amintit că, în urmă cu trei ani, ministrul de la acea vreme al Mediului, fosta pedistă transformată într-o actuală pedelistă Sulfina Barbu, a refuzat să dea avizul pentru şoseaua de coastă invocînd impedimente legislative. “Dacă era vorba, într-adevăr, de astfel de impedimente, aşa cum susţineau cei de la ministerul Sulfinei, acum, acestea puteau fi depăşite. În urmă cu trei ani, pediştii au refuzat avizul pentru şoseaua de coastă, iar acum pedeliştii au votat împotriva legii”, a declarat Mazăre, precizînd că, prin votul din Senat, democrat liberalii au demonstrat că, în fapt, PD-L se opune amenajării obiectivului constănţean strict din motive politice. Primarul Constanţei a mai afirmat că speră ca proiectul de lege să fie adoptat în Camera Deputaţilor, cameră legislativă decizională în acest caz. “Actul normativ a fost iniţiat de PSD. Au semnat documentul de iniţiativă legislativă şi liberalii, a fost semnat şi de PRM, l-a semnat şi deputatul PD-L Laurenţiu Mironescu, dar el l-a semnat degeaba după cum a demonstrat votul colegilor lui din Senat. Dacă nu trece actul normativ de Camera Deputaţilor, aşteptăm alegerile! Vin alţii şi poate vom reuşi să pornim proiectul şoselei de coastă”, a mai spus primarul.



12