pexel.com

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dosar penal pentru distrugere din culpă în urma incendiului din Neamț în care au ars 20 de hectare de vegetație de pe Pietricica

Social 01 Decembrie 2021 / 12:26 694 accesări

Poliţiştii nemţeni au întocmit dosar penal pentru distrugere din culpă, în urma incendiului în care au ars, în noaptea de marţi spre miercuri, 20 hectare de vegetaţie de pe muntele Pietricica din municipiul Piatra-Neamţ.

„Echipajele de poliţie au intervenit la faţa locului, fiind restricţionat accesul pietonilor şi maşinilor, existând pericolul extinderii incendiului. Din cercetările preliminare efectuate de poliţişti s-a constatat că nu au fost cauzate distrugeri ale imobilelor sau ale altor bunuri.Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, pentru stabilirea, cu exactitate, a circumstanţelor în care s-a produs incendiul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subcomisarul Ramona Ciofu.

În urma incendiului a existat riscul ca flăcările să ajungă la o mănăstire situată pe munte, dar şi la mai multe locuinţe din vecinătate.

Condiţiile de intervenţie ale pompierilor au fost nefavorabile din cauza vântului puternic.

În sprijinul pompierilor nemţeni au venit pompieri din Bacău şi Iaşi, angajaţi ai mai multor ocoale silvice şi ai societăţilor Primăriei Piatra-Neamţ, în total fiind implicaţi aproape 250 de oameni.

„Incendiul a fost lichidat în jurul orei 01:20. A ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 20 hectare. Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ şi opt lucrători de la Ocolul Silvic Vaduri au rămas în zonă pentru supravegherea zonei.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.1463 secunde