Dragonul Roșu, câștigătorul „Amenzii de Cristal“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dragonul Roșu, câștigătorul „Amenzii de Cristal“

Economie 11 Ianuarie 2016 / 18:13 681 accesări
În cadrul operațiunii Cristal, Antifrauda a dat amenzi de 25 milioane lei, dintre care 16 milioane lei doar în celebrul complex comercial Dragonul Roșu

În cadrul operațiunii Cristal, Antifrauda a dat amenzi de 25 milioane lei, dintre care 16 milioane lei doar în celebrul complex comercial Dragonul Roșu

Cele mai mari amenzi date de Antifraudă în cadrul operaţiunii Cristal au fost date în centrul comercial Dragonul Roşu (16 milioane lei) şi în Expo Market Doraly din București (2,97 milioane lei). Prima etapă a operațiunii Cristal s-a desfășurat între 19 octombrie și 27 decembrie, timp în care Fiscul a verificat circa 100 de complexuri, piețe și depozite din apropierea centrelor engros din țară. Activitatea de monitorizare s-a desfăşurat, în principal, la intrările și ieşirile din centrele engros, fiind oprite și verificate 39.596 de mijloace de transport, cu o medie zilnică de 600 de transporturi. Inspectorii antifraudă au verificat 4.030 de contribuabili şi au dat 4.394 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 25,21 milioane lei. Ei au mai confiscat numerar, venituri ilicite şi bunuri în valoare totală de 15,23 milioane lei, din care numerar de 550.795 lei, venituri ilicite de 1,07 milioane lei şi bunuri de 13,6 milioane lei. După Dragonul Roșu și Doraly, amenzi notabile au mai fost date la complexul Brintex (Braşov) - 2,75 milioane lei, Smart Expo Flora (Bucureşti) - circa 2,17 milioane lei, Dumbrava (Sibiu) - 1,5 milioane lei, Galgros (Galaţi) - 1,29 milioane lei, Onasis (Focşani) - 1,22 milioane lei, centrul Tug (Brăila) - 1,21 milioane lei, Marlorex (Craiova) - 1,08 milioane lei şi West Market (Oradea) - 0,94 milioane lei. Totodată, inspectorii au dispus suspendarea activităţii a 27 de comercianţi pentru că nu deţineau aparate de marcat electronice fiscale.



12