Dublă expoziție aniversară Daniela Țurcanu și Gheorghe Caruțiu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Reveria Naturii-Geometria Naturii”. La Galeria „Cecilia Cuţescu Storck” Dublă expoziție aniversară Daniela Țurcanu și Gheorghe Caruțiu
Eveniment 02 Decembrie 2014 / 00:00 2057 accesări 0 comentarii

Doi dintre artiștii plastici reprezentativi ai Dobrogei, Daniela Țurcanu-Caruțiu și Gheorghe Caruțiu, au ales Capitala pentru a-și vernisa o expoziție aniversară de excepție, prin care fiecare a marcat 20 și, respectiv, 32 de ani de la prima apariție pe simeze. Evenimentul s-a petrecut la finele lunii noiembrie, în prezența unui public numeros, iubitor de artă, din rândurile căruia nu au lipsit personalități culturale, critici de artă, academicieni, studenți ai celor doi expozanți, de la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța, pe care îi inițiază în tainele artelor plastice. Ampla expoziție denumită „Reveria Naturii-Geometria Naturii” aruncă o privire retrospectivă asupra creaţiei celor doi reputați pictori constănțeni și poate fi admirată la Galeria „Cecilia Cuţescu Storck” din cadrul Palatului Academiei de Științe Economice din Piaţa Romană, la etajul 1 și 2, până pe 31 decembrie.

DIN PROIECTUL „PICTORII ASE-ULUI” Expoziția face parte din Proiectul „Pictorii ASE-ului”, al cărui coordonator este dr. Florentin Gabriel Niculescu, proiect sprijinit, de-a lungul anilor, de către pictorul Viorel Mărginean şi de către regretatul critic de artă Dan Hăulică. La vernisaj au vorbit despre cei doi expozanți renumitul critic de artă Oliv Mircea, acad. Viorel Mărginean, dr. Florentin Gabriel Niculescu, prodecanul Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE, prof. univ. Gheorghe Hurduzeu. De asemenea, din public au putut fi remarcați critici de artă și artiști, printre care: Silvia Radu, Horia Paștină, Darie Dup, Titi Ceară, Sava Stoianov.

În cadrul manifestării expoziționale au fost lansate și monografiile: „Daniela Ţurcanu - Reveria Naturii” și „Gheorghe Caruţiu - Geometria naturii”, în care se regăsesc imagini cu câteva dintre cele mai reprezentative creații ale celor doi artiști, alături de o selecţie riguroasă de texte semnate de către autor, Florentin Gabriel Niculescu, de reputaţi oameni de cultură, critici de artă şi artişti precum: Oliv Mircea, Răzvan Theodorescu, Silvia Radu, Virgil Ştefan Niţulescu, Mircea Deac. Monografiile prezintă, totodată, preferinţele tematice, evoluţia personală şi stilistică, a celor doi pictori dobrogeni.

20, RESPECTIV 32 DE ANI DE LA PRIMA APARIȚIE PE SIMEZE Daniela Ţurcanu, care marchează prin expoziţia „Reveria naturii” 20 de ani de la prima apariţie pe simeze, mărturiseşte faptul că a înţeles mai bine şi a apreciat mai mult Dobrogea, din punct de vedere a geografiei locului, după ce a pictat în Spania, la Toledo şi Los Corales de Uttiel. Această asemănare a locurilor vizitate de artistă cu ținuturile de la malul Mării Negre a declanşat în artistă noi sentimente ce se regăsesc în puterea de expresie a culorilor calde. Pe de altă parte, a adus în prim planul creaţiei noi teme ce pornesc de la frumuseţea locurilor aride, dogoarea falezelor, eroziunea stâncilor vechilor munţi ai Dobrogei.

În ceea ce privește lucrările Danielei Caruțiu, în expoziția retrospectivă „Reveria naturii” se observă cum se distanţează treptat de teme preferate în prima perioadă de creaţie - natura statică, compoziţiile cu personaje - și cum își menține interesul pentru peisajele dobrogene, câmpuri pline de rod, faleze la Balcic, Vama-Veche, Mamaia sau Constanţa, conferindu-le din ce în ce mai multă lumină, mai multă culoare. Aprinsă în sufletul ei de părintele Arsenie Papacioc, nu lipsesc din creațiile artistei temele de inspirație religioasă și simbolistică creştină.

„Geometria Naturii” lui Gheorghe Caruțiu, prin care artistul marchează 32 de ani de la apariţia pe simeze, aduce, practic, în fața privitorilor universul real-simbolic din solitudinea și aparenta dezordine a atelierului său de creație. Atmosfera generală este filozofică, barocizantă, cu tonuri sumbre, brunuri, griuri colorate, muzicală plină de rafinament.

Creațiile celor doi reputați artiști rămân pe simezele Palatului ASE din Capitală până în ultima zi a lui 2014, timp în care iubitorii și colecționarii de artă pot trece pragul Galeriei „Cecilia Cuţescu Storck”, pentru a admira și, respectiv, achiziționa din superbele imagini purtând semnăturile Danielei Țurcanu-Caruțiu și Gheorghe Caruțiu.

Opinii critice

„N-o cunoșteam pe Daniela Țurcanu și am avut o curiozitate când Silvia Radu mi-a prezentat-o, spunându-mi că soțul ei este pictor. Din întâmplare, prima lucrare aleasă pe care mi-a trimis-o m-a liniștit, mi-a plăcut mult. Era o faleză de la Vama Veche, subiect abordat în pictură și de Silvia Radu. M-am angajat în această expoziție și m-am dus la Constanța. Știam acum doar lucrările ei, nu și pe cele ale domnului Caruțiu, soțul dânsei. La Constanța le-am văzut pe toate și m-am liniștit. Dacă în alte ipostaze aș fi adus la ASE, în Galeria „Cecilia Cuțescu Storck”, doi pictori, soț și soție, într-o singură expoziție, acum e cert, avem o familie și două expoziții, ei fiind atât de diferiți. Expoziția Daniela Țurcanu - la etajul 1 și Expoziția Gheorghe Caruțiu - la etajul 2”, dezvăluie dr. Gabriel Niculescu, coordonatorul proiectului „Pictorii ASE”-ului, cum s-a petrecut întâlnirea sa cu cei doi creatori dobrogeni.

„Am putea să enunțăm în fața imaginilor create de artistă în această expoziție care poartă titlul sugestiv „Reveriile Naturii”, ca pe un adevărat postulat al imaginației și al reveriilor ei materiale și dinamice, următoarea aserțiune: ceea ce este real-iluzoriu și relevat nu este niciodată văzut ca imobil. Visătorul artist, care este Daniela Țurcanu, se lasă legănat de aceste dense și puternic expresive vibrații imaginare. Ea pare că își regăsește încrederea într-o realitate care se plasează în trecutul îndepărtat și în amintire, dar și în trecutul apropiat și în reverie. Reveria este și devine, în acest caz, un ocean prin care poate fi privită realitatea”, afirmă și reputatul critic Oliv Mircea.

Taguri articol


Pagina a fost generata in 0.1493 secunde