După Sărbători, potopul! Legea privind detenția în weekend, pe masa aleșilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vin vremuri tensionate

După Sărbători, potopul! Legea privind detenția în weekend, pe masa aleșilor

Politică 09 Aprilie 2018 / 18:08 675 accesări

Vin vremuri agitate. Unul dintre cele mai controversate proiecte legislative din ultima perioadă urmează să fie tranșat zilele următoare. Este vorba despre propunerea mai multor social democrați prin care cei care sunt condamnați la pedepse cu închisoarea de până la cinci ani să poate săvârși pedeapsa la domiciliu, iar detenție, doar în weekend.

După ce li se va așeza mâncarea de Paște în stomac și vor reveni la muncă (cel puțin teoretic), parlamentarii din Comisia juridică a Camerei Deputaților vor relua dezbaterile pe tema unuia dintre cele mai controversate proiecte legislative elaborate în ultima vreme. Este vorba despre propunerea mai multor social democrați prin care cei care sunt condamnați la pedepse cu închisoarea de până la cinci ani să poate săvârși pedeapsa la domiciliu, iar detenție, doar în weekend. Reamintim că marți, 3 aprilie, comisia a aprobat mai multe amendamente la trei propuneri legislative referitoare la măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, stabilind ca persoanele condamnate, inclusiv pentru fapte de corupţie, cu pedepse de până la cinci ani de închisoare, să poată beneficia de executarea pedepsei la domiciliu sau executarea fracţionată a pedepsei în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat. Deputaţii jurişti au comasat, astfel, trei propuneri legislative iniţiate de PNL şi UDMR, adăugând mai multe amendamente ale PSD. Liberalii au protestat faţă de amendamentele PSD, menţionând că acestea schimbă fundamental propunerea făcută de ei. Potrivit amendamentelor depuse de PSD şi aprobate de comisie, măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt măsuri de natură judiciară, dispuse de judecătorul de supraveghere a executării pedepsei conform Legii 254/2013, constând în înlocuirea măsurii executării pedepsei principale cu închisoarea în regim de detenţie cu măsura executării acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar. Judecătorul de supraveghere a executării pedepsei va dispune aceste măsuri pentru persoanele condamnate la o pedeapsă de până la 5 ani, care au efectuat fracţia de 1/5 necesară pentru luarea în discuţie a regimului de detenţie. Măsurile alternative nu pot fi dispuse în cazul deţinuţilor care au săvârşit abateri disciplinare, mai prevede textul adoptat, la propunerea PSD.

MĂSURI ALTERNATIVE DE EXECUTARE A PEDEPSELOR PRIVATIVE DE LIBERTATE

Variantele alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt: executarea la domiciliu a pedepsei, executarea fracţionată a pedepsei privative de libertate în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat pentru această măsură de executare, precum şi executarea pedepsei în regim mixt, de echivalent zile de muncă în folosul comunităţii şi de zile de executare sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat. Toate măsurile sunt aplicabile pentru condamnări de până la 5 ani de închisoare. Acestea nu se aplică în cazul condamnărilor pentru săvârşirea de către condamnat a unei infracţiuni cu violenţă sau profitând de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei. Din proiectul iniţial a fost eliminată prevederea că măsurile alternative nu se pot aplica pentru condamnările pentru infracţiuni de serviciu, de corupţie sau cele conexe infracţiunilor de corupţie, cât şi persoanelor aflate în stare de recidivă. Executarea pedepsei privative de libertate la domiciliu se face prin brăţară electronică. De asemenea, măsura alternativă de executare fracţionată a unei pedepse privative de libertate constă în executarea pedepsei în regim deschis de detenţie numai în zilele de sâmbătă şi duminică, în penitenciarul în care a executat restul pedepsei sau într-un centru de detenţie special înfiinţat în acest scop, iar măsura alternativă de executare în regim mixt a unei pedepse privative de libertate constă în executarea pedepsei prin prestarea de zile de muncă în folosul comunităţii în echivalent şi de executare a pedepsei în regim deschis de detenţie, mai prevăd amendamentele adoptate. Potrivit amendamentelor propuse de UDMR, se va reveni la reducerea pedepsei cu câte 20 de zile pentru fiecare carte scrisă în închisoare. Astfel, în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 20 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate, prevede textul adoptat.



12