Ecranele smart ar putea înlocui hublourile în viitoarea generație de avioane pentru pasageri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ecranele smart ar putea înlocui hublourile în viitoarea generație de avioane pentru pasageri

Tehnologie 27 Octombrie 2014 / 14:31 1697 accesări

Avioanele cu care vom zbura peste 10 ani vor fi mai ușoare și implicit mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil și mai puțin poluante dar, în special, o călătorie cu un astfel de avion va fi cu mult mai spectaculoasă decât un banal zbor din prezent, conform proiectului unui producător britanic care vizează înlocuirea hublourilor din fuselaj cu panouri superușoare din ecrane inteligente, care vor creea senzația că poți întinde mâna pentru a atinge norii, conform unui material publicat de The Guardian. Acest proiect deschide o fereastră către cursele de pasageri ale decadei viitoare, stârnind entuziasmul pentru cei cărora le place să zboare dar și, probabil, panica, în rândul celor care se tem de zbor: un avion fără hublouri, cu părțile laterale și cea superioară a fuselajului acoperite pe interior cu ecrane inteligente ce vor permite o priveliște panoramică în timpul zborului dar și interacțiuni precum posibilitatea de a naviga pe internet sau verificarea mesajelor e-mail. Conform proiectului, pasagerii vor putea să identifice regiunea deasupra căreia se află prin simpla atingere a ecranului. Dacă nu doresc să privească în jur sau sunt deranjați de lumină, pasagerii pot închide aceste ecrane inteligente.



Ştiri recomandate

12