Egalitate şi în finala mică a LN de handbal masculin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Egalitate şi în finala mică a LN de handbal masculin

Sport 29 Mai 2018 / 10:25 427 accesări

Luni seară s-a disputat în Sala „Rapid” din Bucureşti al doilea joc dintre formaţiile CSM Bucureşti şi Potaissa Turda, din finala mică a Ligii Naționale de handbal masculin. CSM Bucureşti a câştigat cu scorul de 36-30 (20-13) şi scorul la general a devenit 1-1, în primul meci învingând Potaissa, pe teren propriu, cu scorul de 26-24. Echipa care va obţine medaliile de bronz la finalul campionatului se va decide joi seară, după a treia partidă, programată la Turda.

Şi în finala mare scorul este egal la general, 1-1, după ce Dinamo Bucureşti s-a impus în primul meci, 4-2 - la loviturile de la 7 metri (10-10, 23-23), iar CSA Steaua Bucureşti a obţinut victoria în al doilea joc, scor 27-26 (14-12). Meciul decisiv pentru titlu va avea loc joi, 31 mai, de la ora 20.30 (în direct la Digi Sport şi Telekom Sport), în Sala Sporturilor din Chiajna.



12