„El Clasico“ se mută pe piața transferurilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Transfer

„El Clasico“ se mută pe piața transferurilor

Sport 10 Martie 2017 / 14:03 433 accesări
FC Porto a anunțat că Dalot are o clauză de 20 de milioane de euro

FC Porto a anunțat că Dalot are o clauză de 20 de milioane de euro

Diogo Dalot, un tânăr fotbalist portughez în vârstă de 17 ani, a devenit țintă comună pentru cele două mari rivale spaniole - FC Barcelona și Real Madrid. Echipa antrenată de Luis Enrique a oferit deja suma de 10 milioane de euro formației FC Porto. Și Real Madrid și-a arătat interesul pentru fundașul dreapta. FC Porto a anunțat însă că jucătorul are o clauză de 20 de milioane de euro. Dalot este considerat unul dintre cei mai importanţi fotbalişti ai echipei portugheze. Clubul din Madrid are însă un atu în fața Barcelonei - Cristiano Ronaldo este idolul lui Diodo Dalot!

Cotidianul spaniol „AS” a notat că jurnaliştii din Portugalia spun că Diogo Dalot poate fi următorul Cristiano Ronaldo. Singurul impediment ar fi locul acestuia în teren: Dalot nu s-a acomodat încă în postura de extremă. Apărătorul joacă la FC Porto B, iar în urmă cu câteva zile a evoluat în sferturile de finală ale UEFA Youth League împotriva Barcelonei. Anul trecut, în primăvară, a jucat la Campionatul European Under 17 și apoi, în timpul verii, a ajuns să îmbrace tricoul reprezentativei Under 19 ani, tot la Campionatul European. La Campionatul European Under 17 a jucat finala împotriva Spaniei, iar Dalot s-a remarcat prin golul înscris. Portugalia a câștigat finala în urma loviturilor de departajare.

Taguri articol


12