Elevii din licee din şase judeţe, în grevă japoneză: Bursele, nu șpăgile!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elevii din licee din şase judeţe, în grevă japoneză: Bursele, nu șpăgile!

Educație 10 Ianuarie 2022 / 14:07 1567 accesări

Elevii din mai multe licee din Constanţa şi alte cinci judeţe din ţară intră în grevă japoneză, în perioada 10 - 16 ianuarie, în semn de protest faţă de "tăierea" burselor şcolare, a anunţat, luni, Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC).

Elevii vor purta pe braţ o banderolă albă, în timpul orelor de curs, pentru a protesta faţă de "modificarea abuzivă" a criteriilor de acordare a burselor.

Asociația Vâlceană a Elevilor(AVE), Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETM) anunță faptul că, pe durata săptămânii 10-16 ianuarie, elevii vor organiza o grevă japoneză în semn de protest față de tăierea burselor!

Comunicatul de presă alAsociațieiElevilor din Constanța (AEC)

Luni, 10 ianuarie, elevii din multiple licee din 6 județe ale țării au pornit o grevă japoneză față de schimbările criteriilor de acordare a burselor. Astfel, elevii vor purta în următoarea săptămână, pe durata orelor de curs, la braț, o banderolă albă, pentru a protesta față de modificarea abuzivă a criteriilor de acordare a burselor.

În urma protestului organizat de asociațiile de elevi, Ministerul Educației a declarat faptul că nu va modifica înapoi criteriile de acordare a burselor. În acest sens, asociațiile de elevi vor continua cu acțiuni, lansând o petiție și începând o grevă japoneză, precum și vor acționa în instanță ordinul respectiv.

Îndemnăm toți elevii care își vor pierde bursa în urma modificărilor aduse, precum și elevii ce doresc să fie solidari cu colegii lor, să poarte în această săptămână o banderolă albă la mână!



Ştiri recomandate

12