Eliminarea supraccizei la carburanţi, votată de Parlament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sighiartău: Din ianuarie românii vor avea benzină şi motorină mai ieftină la pompă Eliminarea supraccizei la carburanţi, votată de Parlament Deasemenea, a fost eliminată supra-impozitarea contractelor de muncă cu timp parţial
Politică, Economie 04 Decembrie 2019 / 12:53 2958 accesări 0 comentarii

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care vizează modificarea Codului Fiscal prin eliminarea, de la 1 ianuarie 2020, a supraaccizei la carburanţi şi a supraimpozitării contractelor part-time.Deputaţii au adoptat proiectul de lege cu 280 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi două abţineri,Camera Deputaţilor fiind for decizional pentru iniţiativa legislativă.

"Având în vedere toate efectele negative generate de acciza majorată pentru carburanţi şi de supra-impozitarea contractelor de muncă cu timp parţial (prin modalitatea de determinare a bazei de calcul pentru contribuţiile sociale şi a contribuţiilor de asigurări de sănătate), propunem următoarele măsuri:1. - Diminuarea accizei la carburanţi, la nivelul anterior majorării operate în a doua parte a anului 2017; 2.- Eliminarea supra-impozitării contractelor de muncă cu timp parţial şi aplicarea unei baze de calcul pentru contribuţiile sociale şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate în funcţie de salariul realizat şi nu în funcţie de salariul de bază minim brut pe ţară, care ţine de o decizie discreţionară a Guvernului", arată expunerea de motive a actului normativ.

PNL anunţă cu cât scade preţul la carburanţi de la 1 ianuarie

Deputatul PNL Robert Sighiartău a afirmat, miercuri, că, începând cu 1 ianuarie 2020, odată cu eliminarea supraaccizei la carburanţi, românii vor plăti, în medie, cu 20 de lei mai puţin la un plin de combustibil de 60 de litri. „Dacă faceţi un calcul supraacciza însemna 0,32 cenţi. Cu TV-ul aferent pe această valoare înseamnă undeva la 0,38 cenţi pe litru. Dacă se face un calcul la un plin de 60 de litri înseamnă peste 20 şi ceva de lei la un plin de combustibil”, a spus Robert Sighiartău, în Parlament, întrebat cu cât o să scadă preţul la carburanţi de la 1 ianuarie. Rămâne de văzut dacă prețul va scădea în realitate sau dacă va rămâne la fel, diferența urmând să intre în buzunarul comerciantului



Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1556 secunde