Emoții pentru senatorii Doina Tudor și Gabriel Oprea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Emoții pentru senatorii Doina Tudor și Gabriel Oprea

Politică 21 Februarie 2016 / 17:52 967 accesări
Cererea DNA de încuviințare a urmăririi penale în cazul senatorului Gabriel Oprea se află pe masa senatorilor din Biroul Permanent

Cererea DNA de încuviințare a urmăririi penale în cazul senatorului Gabriel Oprea se află pe masa senatorilor din Biroul Permanent

Prima zi a săptămânii se anunță a fi foarte plină pentru parlamentari. Dacă deputații și-au propus să îi scoată la tablă pe membrii Guvernului, care trebuie să raporteze tot ce au făcut și ce nu au făcut de când au fost învestiți în funcție, senatorii au de luat decizii importante. Concret, ei vor supune la vot cererile Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de încuviințare a urmăririi penale în cazul senatorilor Doina Tudor și Gabriel Oprea. Cele două solicitări sunt discutate, luni, în Biroul Permanent al Senatului, după care vor ajunge și în Comisia Juridică a forului. Ultimul cuvânt îl are, însă, plenul Senatului. Amintim că Doina Tudor este acuzată de luare de mită, într-un dosar în care este cercetat și fostul vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară. De asemenea, fostul vicepremier Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu după ce și-ar fi făcut cadou un autoturism de lux.

Taguri articol


12