Epava avionului MH370, lăsată pradă istoriei!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Australia, China și Malaysia au sistat căutările

Epava avionului MH370, lăsată pradă istoriei!

Externe 17 Ianuarie 2017 / 18:04 391 accesări

Căutările subacvatice pentru epava avionului Malaysia Airlines MH370 s-au încheiat marți, fără a se găsi vreun indiciu cu privire la locația epavei avionului care a dispărut în anul 2014, au anunțat autoritățile din Australia, China și Malaysia, notează Reuters. Reamintim că avionul, care avea la bord 239 de persoane, a dispărut în timpul zborului din Kuala Lumpur spre Beijing. "În pofida celor mai bune mijloace de cercetare disponibile… căutările nu au putut localiza avionul", se anunță într-un comunicat al autorităților din Australia, China și Malaysia. Voice 370, un grup de sprijin pentru familiile victimelor accidentului aviatic, a cerut anchetatorilor să continue cercetările pentru a nu lăsa chestiunea nesoluționată. Singurele indicii confirmate privind MH370 sunt trei fragmente din avion descoperite în Mauritius, pe insula franceză Reunion și pe o insulă aflată în largul coastelor Tanzaniei. Alte 30 de fragmente despre care se crede că provin de la avionul MH370 au mai fost găsite și pe plaje din Mozambic, Tanzania și Africa de Sud.

Taguri articol


12