Eric Abidal şi-a anunţat retragerea din fotbal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Eric Abidal şi-a anunţat retragerea din fotbal

Sport 19 Decembrie 2014 / 15:09 401 accesări

Fostul internaţional francez al echipei Olympiakos Pireu, Eric Abidal, în vârstă de 35 de ani, şi-a anunţat, astăzi, retragerea din activitatea de fotbalist, informează AFP. Abidal a spus că își încheie cariera "din motive personale". El a precizat că încă nu s-a hotărât ce va face şi că vrea deocamdată să îşi ia o perioadă de pauză pentru a fi alături de familia sa. "Apoi mă voi gândi la viitor", a adăugat fostul fotbalist. Eric Abidal a debutat în urmă cu 15 ani, la echipa AS Lyon-Duchere. El a jucat de-a lungul carierei la formaţiile AS Monaco, OSC Lille, Olympique Lyon, FC Barcelona şi Olympiakos. De asemenea, a evoluat pentru naţionala Franţei în perioada 2004-2013 (67 de meciuri), clasându-se cu aceasta pe locul doi la Cupa Mondială din 2006. Cu Olympique Lyon, a câştigat de trei ori campionatul Franţei, cu FC Barcelona de patru ori campionatul Spaniei, de două ori Cupa Spaniei, de două ori Liga Campionilor şi tot de două ori Supercupa Europei. Abidal a fost operat în data de 10 aprilie 2011 pentru înlăturarea unei tumori la ficat, iar în aprilie 2012 a fost supus unui transplant de ficat.



12