Erupție vulcanică pe una din insulele Solomon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Erupție vulcanică pe una din insulele Solomon

Externe 23 Octombrie 2017 / 09:23 714 accesări

Locuitorii din sud-estul insulelor Solomon din Pacific au fost sfătuiți să nu iasă din casă din cauza unei ploi de cenușă provocată de erupția unui vulcan din insula Tinakula, relatează luni AFP. Autoritățile au explicat că lipsa de echipamente științifice împiedică evaluarea situației vulcanului, aflat la câteva sute de kilometri distanță de arhipelagul Vanuatu, unde 11.000 persoane au fost evacuate luna trecută ca urmare a erupției vulcanului. Autoritățile din Solomon au anunțat că nu se știe cât va dura erupția vulcanului de pe insula Tinakula. Este vorba de o insulă nelocuită care se află însă la câțiva km nord de Santa Cruz, un mic arhipelag unde trăiesc 10.600 de persoane.

Principalul motiv de îngrijorare ale erupției vulcanului din Tinakula este ploaia de cenușă asupra localităților învecinate și impactul asupra transportului aerian, a declarat Loti Yates, directorul Centrului de gestionare a catastrofelor, postului Solomon Islands Broadcasting Corporation (SIBC).

Insula Tinakula, al cărei vulcan intră în mod frecvent în activitate, avea o populație de 130 de locuitori până când erupția din 1971 a determinat evacuarea lor permanentă.



12