Euro 2024. Anglia s-a calificat în semifinale, după ce a învins Elveția la loviturile de departajare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Euro 2024. Anglia s-a calificat în semifinale, după ce a învins Elveția la loviturile de departajare

Sport 06 Iulie 2024 / 21:48 484 accesări

Selecţionata Angliei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Elveţia cu 5-3, la loviturile de departajare, sâmbătă, pe Dusseldorf Arena, într-un meci în care scorul a fost egal, 1-1 (0-0, 1-1), atât după 90 de minute, cât şi după prelungiri.

Meciul a început echilibrat, fără vreo ocazie importantă în prima jumătate de oră. Apărarea elvețiană a blocat toate încercările englezilor de a se apropia de poarta lui Sommer.

În prima repriză, cele două echipe nu au tras niciun șut pe poartă. După 45 de minute, Anglia avea posesie 54%, iar Elveția 46%. Comentatorii britanici au descris jocul englezilor din prima repriză ca fiind “lipsit de viață”.

A doua parte a meciului a început mai energic, cu englezii în atac, însă jocul s-a calmat după 15 minute. Elveția a fost cea care a avut primul șut pe poartă (Embolo), în minutul 51. Embolo este și cel care a deschis scorul, în minutul 75, din careul mic. După doar cinci minute, Saka a egalat printr-un șut din afara careului, în urma căruia mingea a lovit bara și apoi a intrat în poarta lui Sommer.

Echipa antrenată de Gareth Southgate s-a impus la penalty-uri, unde jucătorii săi au executat fără eroare, Cole Palmer, Jude Bellingham, Bukayo Saka, Ivan Toney şi Trent Alexander-Arnold.

Până acum, toate cele trei meciuri din sferturi s-au încheiat după prelungiri sau lovituri de departajare.

În grupe, Elveția a învins Ungaria (3-1) și a remizat cu Germania și Scoția (1-1 în ambele meciuri), iar în optimi a învins Italia cu 2-0. Anglia a învins Serbia cu 1-0 în grupe, și a încheiat la egalitate meciurile cu Danemarca (1-1) și Slovenia (0-0), în timp ce în optimni, a trecut cu greu de Slovacia (2-1). În ultimele 24 de întâlniri, Anglia a pierdut o singură dată în fața Elveției.

Anglia va juca în semifinale cu câștigătoarea dintre Olanda și Turcia. În cealaltă semifinală, Franța va întâlni Spania.



Ştiri recomandate

12