Ultimii 10 ani au demonstrat că Uniunea Europeană, sub conducerea Partidului Popular European, nu este capabilă să devină mult clamata „Europă a cetățenilor”. În ultimii 10 ani, Uniunea Europeană s-a confruntat cu diverse crize, pornind de la criza grecească, Brexit-ul, crizele emigranților, ori deteriorarea accentuată și constantă a vieții sociale generată de măriri de taxe, scumpiri, uneori nejustificate, ale prețurilor la carburanți și o lipsă acută a forței de muncă.

Partidul Popular European, dominat de Germania și interesele ei economice, nu a găsit soluții pentru provocările care au zguduit constant Uniunea Europeană, ci a preferat rostogolirea acestora și suplinirea scăderii în popularitate prin racolarea în Parlamentul European a unor reprezentanți ai altor mișcări politice, dispuși ca, pentru avantaje imediate, să își abandoneze liniile și doctrinele politice cu care au câștigat electoratul, în favoarea celor ale PPE și a avantajelor materiale ori a funcțiilor oferite imediat.

Așa s-a întâmplat și în România la alegerile europarlamentare din 2015, când prin așa-zisa fuziune dintre PNL și PD, practic pedeliștii au preluat forțat eticheta de liberali pentru a înlocui-o pe cea proprie - uzată electoral de epoca Băsescu, preluând forțat și cea mai mare parte a europarlamentarilor liberali. A fost un fel de mișcare în forță care a permis pedeliștilor să completeze europarlamentarii lipsă din băncile PPE, scopul fiind asigurarea unei majorități pentru acest grup politic european și continuarea planurilor de conducere a Uniunii Europene în avantajul statelor din vestul Europei, principalul beneficiar fiind economia germană.

A fost o mișcare ce pur și simplu a păcălit electoratul liberal autentic care și-a trimis reprezentanții în Parlamentul European, pentru că aceștia nu au mers în grupul ALDE ci în cel popular, contribuind la menținerea de către popularii europeni a pozițiilor dominante în instituțiile europene și la continuarea unei politici care se dovedește nocivă pentru Uniunea Europeană.

La momentul 2015 au existat pe listele PNL-ului și doi europarlamentari care au înțeles perfect dedesubturile fuziunii, Norica Nicolai și Renate Weber, două doamne ale politicii românești care azi reprezintă vârfurile listei ALDE pentru Parlamentul European.

Revenind la actualele alegeri parlamentare, în dorința de a menține controlul Uniunii Europene, Partidul Popular European are o altă schemă ce este pusă în practică în România, menită să suplinească europarlamentarii pe care actualul PNL condus de Ludovic Orban și sforărit de Klaus Iohannis nu îi va putea livra. La tura asta, PPE-ul joacă la mai multe capete. Pe lângă PNL, PPE mizează în România pe aportul de europarlamentari care urmează să fie livrați în băncile viitorului Parlament European al PMP - partidul lui Traian Băsescu devenit membru al familiei popular europene încă de la înființare și al ”independentulului” George Simion, considerat capabil să adune voturile celor cu dublă cetățenie română și moldoveană din Republica Moldova, care astfel devine un important jucător în aceste alegeri europene, deși nu este membru al Uniunii Europene.

Și pentru a întări schema, strategii Partidul Popular European mizează și pe cel mai probabil cele două-trei mandate care vor fi livrate de UDMR, și ei membri discreți ai familiei popular europene, aflată sub controlul Germaniei și al partidului lui Angela Merkel.

Acest joc la mai multe capete, practicat de PPE pentru a-și continua hegemonia, a scos practic politica din cadrele ei obișnuite, generând instabilitatea europeană și diversele mișcări, de multe ori violente, care au avut loc în ultimii ani în mai toate statele Uniunii Europene, începând cu mișcarea „Vestelor Galbene” franceze și încheind cu tentativele de răsturnare a guvernului de la București.

Deși nu agreez personajul, aici l-aș cita pe George Soros care, într-un interviu cu privire la viitorul Europei, spunea că: „Cea mai mare problemă în Uniunea Europeană este Partidul popular European, dominat de Germania!”.

Dacă în ultimii 10 ani PPE-ul a știut, prin „mituirea” liderilor socialiști europeni să construiască și să întrețină la nivel continental o coaliție cu Alianța Socialiștilor și Democraților Europeni, o „monstruoasă coaliție” prin care practic a anihilat orice tentativă serioasă de opoziție la planurile germane de hegemonie, acum PPE-ul, pentru a rămâne la butoanele Europei, trebuie să facă față unui nou opozant politic constituit în jurul președintelui francez, Emmanuel Macron.

Printr-un viitor grup politic european, numit Renaissance ori Generation Europe, grup în care cel mai probabil și USR își va găsi legitimitatea politică, Macron dorește înlocuirea hegemoniei germane asupra Uniunii Europene cu o conducere politică de tipul „colonialist francez”.

Dacă ar fi să facem apel la istorie, ambele curente politice sunt caricaturale și biete tentative de a copia câte un moment glorios din istoria celor două nații. Până acum am avut de a face cu o hegemonie germană de tipul cancelarului Bismark, instaurată în Uniunea Europeană prin intermediul PPE, care e la un pas de a lăsa locul unei dominații de tip napoleonian. Între noi fie vorba, faptul de a-i pune pe Macron în ipostazele oratorice ale lui Napoleon și pe Merkel în cizmele cazone ale lui Bismarck, ar zugrăvi niște scene de un hilar total.

În fine, revenind la modul serios, pentru noi, românii, nici una dintre cele două curente politice europene nu a reprezentat și nu reprezintă un avantaj. Și într-un proiect dar și în celălalt, egalitatea statelor membre este doar declarativă. În fapt, cele două concepte urmăresc dezvoltarea estului european doar până la nivelul unei piețe decente, capabilă să întoarcă un profit consistent și bunăstare vestului european. Habar nu am dacă viitorii europarlamentari de pe listele PNL sau USR sunt măcar conștienți că viitoarea lor activitate în Parlamentul European va fi una care doar va valida construcția unei Europe în care națiunii ce o vor reprezenta îi este rezervat numai rolul de țară - membru secundar ori de colonie! După discursurile sterile și etichetele stereotipe cu care își îmbracă adversarii politici în încercarea de a-și legitima discursul public, înclin să cred că nu.

Astfel, citând-o pe Norica Nicolai, putem concluziona că „O Europă a Coeziunii, o Europă a egalilor nu ar trebui să aibă astfel de comportamente, mai ales că sunt penibile și neavenite!” Și eu aș mai adăuga: Pentru că astfel de abordări arată de fapt că viitorul Europei se încearcă a fi clădit pe un public neinformat care, asemenea câinelui lui Pavlov, răspunde doar la stimuli stereotipi și repetitivi, fără să știe de fapt că i se pregătește captivitatea.