Exemplu de conviețuire interetnică. Turcii aniversează Ziua Dobrogei!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Exemplu de conviețuire interetnică. Turcii aniversează Ziua Dobrogei!

Cultură 15 Noiembrie 2017 / 17:15 1639 accesări

Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) marchează vineri, 17 noiembrie, împlinirea a 139 de ani de la Unirea Dobrogei cu România. În cadrul evenimentului va avea loc lansarea volumului „Ada Kaleh - Casele de sub ape", semnat de Gabriel Octavian Nicolae şi Valentin Ciorbea, carte dedicată locuitorilor şi urmaşilor insularilor care, în marea lor majoritate, trăiesc în prezent în Dobrogea. Despre importanţa evenimentului istoric de la 14 noiembrie 1878 va vorbi dr. Lavinia Dumitraşcu, muzeograf la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa. Corul „Mehtap“ al UDTR , coordonat de Durie Accoium şi dirijat de Yilmaz Turkoglu, va susţine un program artistic. Vor rememora amintiri de pe insula Ada-Kaleh, Şemsi Turhan şi Vildan Iordache. „„Ada Kaleh - Casele de sub ape“ este cel mai recent volum publicat de Uniunea Democrată Turcă din România în acest an, sub auspiciile Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, secţia XI - Ştiinţe Istorice şi Arheologice. Cartea-document conţine 135 de memorii tehnice privind proprietăţile imobiliare şi terenurile deţinute de locuitorii Insulei Ada Kaleh, de Comunitatea Musulmană, Mitropolia Olteniei şi URCM Oltenia. Potrivit profesorului universitar dr. Valentin Ciorbea, cartea, care conţine două secţiuni, „Memorii tehnice“ şi „Ada Kaleh în ilustrate de epocă“, vine să îmbogăţească fondul documentar al istoriei insulei dunărene aflată în componenţa României 82 de ani. Autorii şi-au propus să pună la îndemâna specialiştilor surse de documentare dinr-un dosar recuperat de Gabriel Octavian Nicolae cu dorinţa de a-l studia. La eveniment sunt aştepaţi să participe: preşedintele UDTR, Fedbi Osman, secretarul general, prof. Ervin Ibraim, deputatul Iusein Ibram, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi ai Consulatului General al Republicii Turcia la Constanţa. Evenimentul este organizat de Comisia de cultură a UDTR şi este coordonat de preşedintele şi vicepreşedintele comisiei, Serin Türkoğlu, respectiv Melek Osman“, se arată într-un comunicat al Uniunii.



12