„Faptul că am studiat Actorie la „Ovidius“ m-a ajutat să ajung aici“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Câștigătorul Selecţiei Naţionale a Eurovision 2017, Alex Florea:

„Faptul că am studiat Actorie la „Ovidius“ m-a ajutat să ajung aici“

Educație 12 Martie 2017 / 15:56 1221 accesări

Anul acesta, podiumul Selecţiei Naţionale a Eurovision 2017 a fost ocupat de (foşti) studenţi ai Facultăţii de Arte a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa (UOC). Un motiv de bucurie, dar şi de mândrie pentru colectivul profesoral al instituţiei de învăţământ superior, datorită acestei noi recunoaşteri a valorii studiilor de arte de la malul mării, într-un an special, Anul Omagial Ovidius. „Sunt un spectator onest al concursurilor de muzică, fiind din Braşov şi educându-mă în spiritul Cerbului de Aur. Iar acum am plăcerea ca, în concursul pe care îl urmărim cu interes în fiecare an, Eurovision, UOC să aibă reprezentanţi de seamă nu numai printre participanţi: unul dintre câştigătorii acestei ediţii este masterand al Facultăţii de Arte, toţi fiind produsul activităţii cadrelor noastre didactice. Aşadar, vorbim de excelenţă în domeniul formării tinerilor artişti la Facultatea de Arte de la Constanţa, lucru care nu face decât să ne bucure, să ne capaciteze şi, pe viitor, să dezvoltăm aceste abilităţi pe care le avem, pentru că doar aşa vom putea merge înainte. Facultatea de Arte este unul dintre cei mai importanţi factori de imagine ai unei instituţii academice şi cel mai important factor de succes, datorită vizibilităţii pe care o poate avea, prin tinerii artişti pe care îi formează“, a declarat prof. univ. dr. Sorin Rugină, rectorul Universităţii „Ovidius“, citat într-un comunicat al UOC. La ediţia 2017 a Selecţiei Naţionale a Eurovision, pe locul III s-a clasat, cu piesa „Petale”, trupa Instinct, din care face parte Andra Lupu, fostă studentă a Facultăţii de Arte, iar pe II Mihai Trăistariu, cu „I won’t surrender“, de asemenea fost student al Facultăţii de Arte Constanţa. În plus, la piesa sa, backing vocals au fost Garofiţa Hudema, Iulian Bratu şi Maria Cernat, care şi-au finalizat studiile la aceeaşi instituţie de învăţământ superior, ultima fiind încă studentă a UOC. Cea mai bună veste este că România va fi reprezentată la Eurovision de Ilinca şi Alex Florea (masterand al Facultăţii de Arte Constanţa), cu piesa „Yodel it“, compusă de Mihai Alexandru, combinaţie de pop, hip-hop şi yodeling (tehnică vocală ce presupune schimbarea repetată a tonalității pe durata unei singure note), cu influenţe rock.

„SPERAM SĂ CÂȘTIGĂM“

„Speram să câştigăm, ne doream mult, mai ales că simţeam cumva că o să se întâmple, datorită feed-back-ului primit: eram favoriţi în toate clasamentele, atât pe blogurile şi site-urile de la noi, cât şi pe cele din afară. Asta ne-a dat un boost, mai multă încredere în noi şi am putut să prestăm cât s-a putut de bine, deşi au fost anumite elemente care au intervenit în show-ul nostru şi ne-au descurajat puţin. De când a început anul am simţit că va fi unul fericit, cu feeling-ul ăsta am intrat în noul an, de când s-a făcut miezul nopţii deja mă simţeam altfel“, a declarat Alex Florea. „Chiar acum mi-am adus aminte că în ianuarie anul ăsta am postat pe Facebook că o să fie un an foarte fain şi uite că acum s-au legat toate lucrurile: să ne cunoaştem doar înainte cu o aproape două săptămâni de audiţiile pentru Selecţia Naţională Eurovision - deşi suntem vecini de cartier, înainte nu ne-am întâlnit -, să ne conectăm aşa de bine, să ne placă piesa, totul“, a completat Ilinca.

ILINCA ŞI ALEX FLOREA CRED CĂ AU MARI ŞANSE SĂ CÂŞTIGE TROFEUL

Cei doi îşi doresc un show exploziv, memorabil la Eurovision şi cred că geopolitica nu le va crea probleme, deoarece, dacă o piesă este bună şi plăcută, va trece peste astfel de bariere. În plus, piesa se aliniază motto-ului din acest an al competiţiei internaţionale, „Celebrăm diversitatea“. Iar Ilinca ne promite elemente de coregrafie care „să ne rămână pe retină. Să avem o mişcare care să fie amprenta piesei, cum este la „Gangnam Style“ sau la „Waka Waka“. Iniţial, trebuia să merg să reprezint Elveţia, cu trupa Time Belle, cu piesa asta. Am rămas, însă, să cânt cu Alex, iar Time Belle vor fi la Eurovision cu o altă solistă româncă“, se arată într-un comunicat al UOC. Atât Alex Florea, cât şi Ilinca sunt mulţumiţi de relaţia de până acum cu echipa TVR şi speră ca această colaborare să continue, să fie una bună, pentru a putea câştiga Eurovisionul. „Conceptul show-ului nostru trebuie să ne aparţină, să nu ne forţeze să facem ceva ce nu ne reprezintă. E foarte important să fii într-o echipă în care comunicarea există şi în care te simţi bine, pentru că dacă apare disconfortul se vede şi pe scenă“, susţine Alex.

ÎN TURNEU DE PROMOVARE

Amândoi abia aşteaptă să plece în turneul de promovare a piesei (în Riga, Amsterdam, Londra, Madrid şi Moscova, momentan) şi cred în şansele lor de a obţine marele trofeu. Feedback-ul este pozitiv în continuare, Ilinca şi Alex sunt favoriţi pe foarte multe site-uri şi bloguri de Eurovision din străinătate, chiar şi pe wiwiblog - cel mai accesat blog dedicat competiţiei internaţionale -, aşa că au un atu şi speranţele lor sunt mari.

„Faptul că am studiat Actorie la UOC m-a ajutat foarte mult să ajung şi aici, a contat foarte mult pentru dezvoltarea mea personală şi artistică. Nu m-am înscris la Facultatea de Arte pentru a fi actor, ci pentru dezvoltarea mea personală şi pentru scenă: acum văd altfel spaţiul, poziţionarea în scenă, am scăpat de inhibiţii, de emoţiile de pe scenă. Oricum, m-am îndrăgostit şi mai mult de teatru datorită anilor de studenţie“, a spus Alex Florea. Şi Ilinca îşi doreşte să studieze Actorie, dar încă nu a decis la ce facultate se va înscrie, însă e sigur că cei doi vor mai avea proiecte comune şi după Eurovision, dar îşi vor urma cariera solo, deoarece au multe lucruri de oferit pe scenă fiecare în parte.



12