Fără prețiozități, despre europarlamentare și „Afaceri europene” (VIII)

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
E important cine ne reprezintă la Bruxelles, indiferent de funcție!

Fără prețiozități, despre europarlamentare și „Afaceri europene” (VIII)

Norica Nicolai, liderul opiniei politice românești în Parlamentul European
05 Aprilie 2019 / 07:49 2752 accesări
Ștefan Silviu Molnar

Ștefan Silviu Molnar

Pentru că 26 mai, ziua alegerilor europarlamentare, bate la ușă, pe parcursul mai multor materiale voi creiona câte un punct de vedere despre vârfurile politicii românești, pe care partidele intrate în cursa electorală ni le propun pentru votul care îi poate trimite, în numele nostru, la Bruxelles.

În mod normal, acest periplu printre primele propuneri de pe listele de candidați ar fi trebuit început în ordinea relativă a sondajelor de opinie, însă o premieră care riscă să treacă neobservată în zgomotul de fond mă face să vă vorbesc astăzi despre Norica Nicolai, numărul 1 al listei ALDE. Spun asta, pentru că, în calitate de vicepreședinte al Grupului ALDE din Parlamentul European, zilele trecute, Norica Nicolai nu s-a sfiit să îl admonesteze public chiar pe președintele grupului politic din care face parte, liberalul belgian Guy Verhofstadt, care în aceste zile se erijează electoral într-un susținător al curentului politic antiromânesc declanșat de PPE pe seama „așa-zisului stat de drept. "Am un mesaj pentru Guy Verhofstadt și Manfred Weber, politicieni pe care credeam că-i cunosc, care își permit să dea ordine sistemului de justiție din România și cer suspendarea legilor din țara noastră doar pentru ca ei să-și bifeze proiectul politic de a o pune pe Laura Codruța Kovesi în fruntea EPPO. Destul! M-am săturat de dublul vostru standard, m–am săturat...”.

Norica Nicolai este primul reprezentant al României din Parlamentul European care îl înfruntă public pe șeful european al grupului politic din care face parte. Și are un mare ascendent moral și o poziție susținută din plin de activitatea anterioară și de modul în care le-a demonstrat europenilor că este atașată și dedicată ideilor liberale.

Pentru cei care nu își mai aduc aminte, în 2015, la precedentele alegeri europarlamentare, Partidul Național Liberal, după ce a adunat voturile liberale, a fuzionat cu Partidul Democrat Liberal. Ei bine, acestă „predare” a PNL către PDL a făcut ca europarlamentarii aleși pe listele PNL să meargă în grupul politic al PPE, consolidând viitoarea majoritate popular europeană și lovind puternic curentul liberal european, reprezentat de ALDE, adică Alianța Liberalilor și Democraților Europeni. În acest context, deloc confortabil pentru viitorul mișcării liberale europene care risca să rămână fără grup reprezentativ în Parlamentul European, Norica Nicolai și Renate Weber, intrate pe listele PNL, au preferat să demisioneze din partid, să nu meargă în băncile rezervate popularilor europeni și să adere la ALDE, contribuind alături de Călin Popescu Tăriceanu și de ceilalți liberali autentici la renașterea mișcării liberale românești.

Ținând cont de cele relatate mai sus, în aceste zile îmbibate de interese electorale europene și de lupta care se dă, chiar prin intervenția grosolană a unor lideri politici europeni, în politica românească, cred că este lesne de înțeles de ce Norica Nicolai poate și are ascendentul moral necesar să întrerupă logoreea antiromânească și clișeele cu care Guy Verhofstadt încearcă să recâștige, pe seama marotei statului de drept care ar lipsi cu desăvârșire din România.

Dincolo de acest eveniment, Norica Nicolai se dovedește a fi unul dintre cei mai activi și dedicați europarlamentari români. Aflată la finalul celui de-al doilea mandat la Bruxelles, dacă aveți curiozitatea să îi răsfoiți backgroundul cu activitățile trecute, veți observa că în activitatea sa de europarlamentar, practic, prin acțiunile sale, și prin luările de poziții în plen, s-a opus politicii antiromânești duse de Monica Macovei ori de Cristian Preda. Și a făcut-o de cele mai multe ori cu succes, chiar dacă nu a avut sprijinul unor grupuri politice mari.

Ca unul care crede că îi cunoaște pe toți cei 32 de reprezentanți actuali ai României din Parlamentul European și, mai ales, fiind familiarizat cu activitatea lor,pot să spun că Norica Nicolai va fi o voce importantă a României și în următoarea legislatură.

P.S.: E important cine ne reprezintă la Bruxelles, indiferent de funcție!



12