Farul Constanţa şi FC Rapid, sancţionate de Comisia de Disciplină a FRF

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Farul Constanţa şi FC Rapid, sancţionate de Comisia de Disciplină a FRF

Sport 17 Mai 2023 / 17:26 1182 accesări

Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a sancţionat, miercuri, cluburile Farul Constanţa şi FC Rapid cu câte 11.250 de lei pentru incidentele provocate de suporteri la meciul direct din etapa a a 7-a a play-off-ului Superligii, informează site-ul oficial al LPF.

Cele două grupări au fost penalizate pentru mesajele şi scandările rasiste, xenofobe, obscene şi jignitoare ale suporterilor.

"FCV Farul Constanţa vs. FC Rapid 1923 - Incidente - În temeiul art. 82.1 şi 3.b, raportat la art. 83.2.c, cu aplicarea art. 54.2 se sancţionează clubul FCV Farul Constanta cu penalitate sportivă de 11.250 lei. În temeiul art. 82.2 şi 3.b, raportat la art. 83.2.c, cu aplicarea art. 54.2, se sancţionează clubul FC Rapid 1923 cu penalitate sportivă de 11.250 lei", se menţionează în soluţia comisiei.


Totodată, FC Rapid a mai primit o penalitate sportivă de 5.000 lei pentru probleme organizatorice la partida cu Sepsi OSK, la fel ca şi clubul CS Mioveni la meciul cu UTA.

Eliminaţi de pe teren, următorii jucători au fost sancţionaţi după cum urmează: Denis Alibec (Farul Constanţa) - suspendare 2 etape şi penalitate sportivă de 5.000 lei şi Grigore Ioan Turda (FC Argeş) - 1 etapă şi 740 lei.

De asemenea, antrenorul formaţiei UTA, Mircea Rednic, a fost suspendat pentru o etapă şi a primit o penalitate sportivă de 3.000 lei.



Ştiri recomandate

12