FC Farul rămâne în Liga a II-a

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a

FC Farul rămâne în Liga a II-a

Sport 22 Iulie 2014 / 00:00 1648 accesări

Clasată pe ultimul loc în Seria 1 a Ligii a II-a la fotbal în campionatul trecut, FC Farul Constanţa a scăpat de retrogradare graţie schimbării sistemului competiţional. Emoţiile s-au risipit în totalitate ieri, când preşedintele grupării de pe litoral, Auraş Braşoveanu, care conduce şi LPF 2, a anunţat că doar 26 de echipe s-au înscris la startul noului sezon al ligii secunde. În aceste condiţii, se vor forma două serii de câte 13 echipe, componenţa cea mai probabilă a Seriei 1 fiind următoarea: Săgeata Năvodari, Unirea Slobozia, ACS Berceni, SC Bacău, CF Brăila, Gloria Buzău, Rapid CFR Suceava, Dunărea Galaţi, Farul Constanţa, FCM Dorohoi, FC Voluntari, CS Baloteşti şi Fortuna Poiana Câmpina.

„Numărul echipelor înscrise este peste cel prognozat de noi, iar componenţa seriilor se va decide în cadrul şedinţei Comitetului Executiv din 12 august, dar se va merge pe criteriul geografic. Este cert că vom juca în Seria 1 a Ligii a II-a. Obiectivul nostru rămâne clasarea în primele şase echipe, dar, dacă vom reuşi să formăm un lot competitiv, putem ţinti şi mai sus”, a declarat Braşoveanu.

BUZEA, PUS “PE LIBER”. Cel mai vechi jucător din lotul Farului, fostul căpitan Florin Buzea, a ajuns pe “lista neagră” a conducerii clubului. „Buzea şi-a încheiat contractul cu FC Farul şi, în acest moment, nu intenţionăm să-l mai prelungim. El se antrenează în continuare cu noi pentru că mai sunt unele probleme de rezolvat. Tot la final de contract este Tothăzan şi am decis că nu mai este nevoie de serviciile sale”, a mai spus Braşoveanu. În schimb, sub comanda antrenorului Marian Pană se află mai mulţi jucători noi. Astfel, la şedinţa de pregătire de ieri au participat portarii V. Neagu (revenit după o perioadă de pauză) şi L. Marin (Callatis Mangalia), fundaşii Scarlat (Gloria Buzău), I. Boldea (FC Corvinul), mijlocaşii Ochia (CF Brăila) şi M. Ion (CS Olt), precum şi atacantul Cîrstoiu (FC Argeş).

„Vrem să avem un lot de 23 de jucători şi sper să-l finalizăm până la finalul acestei săptămâni. În privinţa programului, miercuri vom avea un meci-şcoală, cu două echipe formate din jucătorii aflaţi în lot, iar sâmbătă vom juca împotriva juniorilor mari de la clubul nostru. Ne dorim ca în perioada următoare să stabilim şi un cantonament la munte”, a adăugat Braşoveanu.



12