FC Viitorul a remizat cu vicecampioana Georgiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Meci amical: FC VIITORUL CONSTANŢA - DILA GORI 1-1

FC Viitorul a remizat cu vicecampioana Georgiei

Sport 08 Iulie 2013 / 00:00 920 accesări

FC Viitorul Constanţa a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul amical susţinut, sâmbătă, cu vicecampioana Georgiei, Dila Gori, în cadrul cantonamentului pe care îl efectuează în Turcia, la Bolu. Georgienii, care vor evolua în turul al doilea preliminar al UEFA Europa League (pe 18 şi 25 iulie, cu Aalborg), au deschis scorul în min. 24, dintr-o lovitură de la 11 m, iar constănţenii au restabilit egalitatea în min. 45, prin Benzar, care a finalizat o frumoasă acţiune la care au participat mai mulţi jucători. Fazele de poartă nu au lipsit nici în partea secundă, dar fără rezultat pe tabela de marcaj. La acest meci a asistat şi Gheorghe Hagi, sosit în Turcia pentru a-şi vedea la lucru jucătorii înaintea unui nou sezon în Liga 1 la fotbal.

Pentru Viitorul au evoluat următorii jucători: Vâtcă - Bejan, Larie, Ghionea, Toşca - Benzar, Năstăsie - Cl. Herea, N. Dică, Cârstocea - V. Rusu. Au mai intrat: Buzbuchi, Mitrea, Puţanu, Bălaşa, Târnovan, Emerson, Thiago, Lazăr, Nikolov, I. Şerban şi Gavra. Următorul meci de verificare al constănţenilor este programat astăzi, cu echipa locală Boluspor (Turcia, liga a II-a). În primele două jocuri de pregătire, Viitorul a încheiat la egalitate, scor 1-1 (gol V. Rusu), cu Mordovia Saransk (n.r. - meciul a durat doar 45 de minute din cauza ploii torenţiale) şi a pierdut, scor 1-3 (gol N. Dică), cu Al Shoalah (Arabia Saudită).



12