Victorie extrem de importantă obținută de FC Viitorul Constanţa în deplasare cu Poli Iași, scor 3-0, care oferă o importantă gură de oxigen în lupta pentru evitarea ultimelor poziții în clasament.
FC Viitorul Constanţa a învins-o pe Politehnica Iaşiîntr-o partidă din etapa a patra a fazei play-out a Ligii I de fotbal.
Echipa constănţeană s-a impus prin golurile înscrise de Andrei Ciobanu (7 - penalty, 22 - penalty) şi Jo Santos (90+2).
Gazdele au avut prima ocazie, prin capverdianul Platini, dar portarul Valentin Cojocaru a respins şutul acestuia (2).
Viitorul a deschis scorul prin Ciobanu (7), după un penalty acordat în urma unui fault comis de fundaşul improvizat Manuel De Iriondo asupra lui Romario Benzar. Ciobanu a reuşit dubla tot din punctul cu var (21), în urma faultului făcut de portarul Laurenţiu Brănescu la congolezul Juvhel Tsoumou.
Poli Iaşi a avut şansa de a înscrie, însă Cojocaru şi fundaşii săi au blocat şuturile argentinianului Juan Pablo Passaglia (29).
Oaspeţii au mai avut două şanse clare până la pauză, dar Cosmin Matei (33) şi George Ganea (38) au fost imprecişi din centrul careului.
Poli nu a reuşit golul de onoare nici în repriza secundă, şutul muntenegreanului Uros Djuranovic (51), din unghi, fiind respins de Cojocaru.
FC Viitorul a marcat ultimul gol prin brazilianul Jo Santos (90+2), în urma unui contraatac supranumeric, după o minge pierdută de căpitanul gazdelor, Sorin Buşu.
FC Viitorul are două victorii în ultimele trei meciuri. Poli Iaşi nu are nicio victorie în play-out, înregistrând un egal şi trei eşecuri.
Au evoluat - Poli Iași (antrenor Nicolo Napoli): Brănescu - Onea, De Iriondo, Baxevanos, Bușu - Mihalache (61 Vega) - Platini, Vanzo, Passaglia, Stan (7 Popadiuc, 61 Mensah) - Duranovic. Rezerve: Brînză - F. Cristea, Gaitan, Flores, Zajmovic, Cană.
FC Viitorul Constanța (antrenor Cătălin Anghel): Cojocaru - Benzar (59 Grădinaru), Mladen, Dobrosavlevici (46 Grameni), Marquinhos - Matei (75 Buta), Artean, Boboc - Ganea 63 Jo Santos), Tsoumou, Ciobanu (75 Babunski). Rezerve: Căbuz - Dănuleasa, Andronache, Chițu.