FC Viitorul II este mare favorită la promovarea în Liga a 3-a

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Reacții după meciul FC Viitorul II Constanța - Granitul Babadag 2-0

FC Viitorul II este mare favorită la promovarea în Liga a 3-a

Sport 23 Iunie 2015 / 00:00 2085 accesări

FC Viitorul II Constanța este foarte aproape de atingerea țelului cu care a fost creată această echipă, acela de a evolua în Liga a 3-a la fotbal. Victoria cu 2-0 (goluri Cicâldău și Nedelcu) obținută sâmbătă, în meciul tur cu Granitul Babadag (județul Tulcea), jucat pe teren propriu, îi face pe constănțeni mari favoriți înaintea returului programat sâmbătă, la Babadag, de la ora 17.30. Nu atât rezultatul înregistrat în manșa tur din barajul de promovare le oferă prima șansă jucătorilor antrenați de Cristian Cămui, cât modul cum s-au desfășurat ostilitățile pe stadionul „Orășenesc“ din Ovidiu. Meciul a fost controlat de gazde în cea mai mare parte a timpului de joc și doar lipsa de experiență i-a împiedicat pe Tudoran și compania să înscrie mai multe goluri. „Promovarea încă se joacă, din punctul meu de vedere. Având în vedere experiența jucătorilor de la Granitul, cred că pot întoarce rezultatul. Dar noi mergem acolo ca să jucăm cât mai bine și ca să înscriem cel puțin un gol. Dacă noi dăm un gol, va fi greu ca ei să ne dea patru goluri”, a afirmat Cristian Cămui.

SCHIMBĂRI ÎN LOT ÎNAINTEA RETURULUI

Lotul echipei Viitorul II a fost întărit, săptămâna trecută, cu câțiva componenți ai echipei de seniori, cu drept de joc la formația-satelit. Dacă Tordai, Puţanu, Perju, D. Gheorghe, Vînă şi Coman nu au plecat cu colegii lor în cantonamentul de la Poiana Brașov pentru a pregăti barajul, Hodorogea și D. Nedelcu au reprezentat întăriri de ultimă oră, de la echipa națională Under 21 a României! Pentru retur, lotul echipei-satelit va fi întărit cu Dan Panait, Tiberiu Căpușă, Szabolcs Kilyen, Andrei Ciobanu, Bogdan Vasile și Andrei Sava, în timp ce Puțanu, Vînă și Perju s-au prezentat deja în cantonamentul echipei mari. „În lot pot interveni modificări, pot pleca unii, pot veni alții. Intervine uzura după atâtea meciuri oficiale, dar avem jucători tineri și mergem mai departe. Avem o echipă tânără, care trebuie să-și demonstreze în continuare potențialul. În ultimele etape din liga a patra am folosit jucători foarte tineri, unii dintre ei născuți în 1998 sau 1999. Ar fi fost greu pentru ei să întâlnească adversari de 30 de ani, cu experiența primei ligi. Ei încă mai cresc, iar în meciuri mai ușoare intră și ei la joc”, a precizat Cămui, care în meciul tur cu Granitul a utilizat un jucător născut în 1994 (Puțanu), doi din generația '95 (Hodorogea și Vînă), trei din '96, patru din '97 și unul din '98 (Coman).

LA GRANITUL S-A VĂZUT LIPSA ANTRENAMENTELOR

Din punct de vedere fizic, Granitul Babadag a făcut față extrem de greu partidei de sâmbătă. După minutul 65, mai mulți jucători ai oaspeților au acuzat crampe musculare, iar schimbările au fost efectuate tocmai din această cauză! „Am avut patru-cinci jucători lipsă și s-a cunoscut (n.r. - nu au făcut parte din lot M. Măciucă, D. Prodan, D. Stere, Aurel Ciobanu și Banoti). Sper ca măcar unul sau doi dintre ei să revină la retur. Am avut și doi jucători nerefăcuți după accidentări, Bangheorghe și Dogaru, care totuși au riscat și au intrat pe teren. Eu le-am explicat jucătorilor că trebuie să facem antrenamente ca să putem face față la baraj, i-am chemat la pregătire, dar nu au venit. La fel va fi și săptămâna viitoare (n.r. - săptămâna aceasta), când avem finala Cupei României pe județul Tulcea, marți. Sâmbătă, la retur, vom încerca să avem lotul complet și să nu ne facem de râs, să învingem cu 1-0, cu 2-0, cât o fi. Noi vom încerca, deși va fi extrem de greu să obținem promovarea. Chiar dacă avem în lot jucători de valoare, mulți dintre ei capabili să evolueze cel puțin la nivel de Liga a 3-a, echipa nu e pregătită și nu putem juca așa”, a explicat Mihai Guliu, director tehnic la Granitul. Adversara echipei din Babadag în finala de azi, de la Tulcea (ora 18.00), este Pescărușul Sarichioi.

ASTĂZI SE JOACĂ FINALA CUPEI ROMÂNIEI, FAZA PE JUDEȚ

Pe stadionul „Orășenesc” din Ovidiu va avea loc astăzi, de la ora 18.00, meciul dintre FC Viitorul II Constanța și Dunărea Ostrov, contând ca finală a fazei pe județul Constanța a Cupei României la fotbal, ediția 2015-2016. Iată rezultatele înregistrate în semifinalele de săptămâna trecută: Sparta Techirghiol - FC Viitorul II Constanța 0-4 și CS Mihail Kogălniceanu - Dunărea Ostrov 0-4.



12