FC Viitorul începe... un nou campionat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, play-out, etapa 1

FC Viitorul începe... un nou campionat

Sport 29 Februarie 2020 / 00:36 515 accesări

Sebastian Mladen şi Virgil Ghiţă (sursa foto: www.fcviitorul.ro)

Sebastian Mladen şi Virgil Ghiţă (sursa foto: www.fcviitorul.ro)

Sebastian Mladen: „Sper să facem un meci bun şi să câştigăm, să începem cu dreptul” (sursa foto: www.fcviitorul.ro)

Sebastian Mladen: „Sper să facem un meci bun şi să câştigăm, să începem cu dreptul” (sursa foto: www.fcviitorul.ro)

Virgil Ghiţă: „Să arătăm că a fost o greşeală faptul că suntem în play-out” (sursa foto: www.fcviitorul.ro)

Virgil Ghiţă: „Să arătăm că a fost o greşeală faptul că suntem în play-out” (sursa foto: www.fcviitorul.ro)

Gheorghe Hagi, manager tehnic Viitorul: „Începem un nou campionat, unde trebuie să demonstrăm că suntem buni” (sursa foto: www.fcviitorul.ro)

Gheorghe Hagi, manager tehnic Viitorul: „Începem un nou campionat, unde trebuie să demonstrăm că suntem buni” (sursa foto: www.fcviitorul.ro)

Sâmbătă, 29 februarie, de la ora 17.30 (în direct la Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport), stadionul „Central” din Complexul Sportiv al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” de la Ovidiu) va găzdui partida dintre echipele FC Viitorul Constanţa (locul 7, 20 de puncte) şi FC Voluntari (locul 14, 10 puncte), din prima etapă a play-out-ului. Un joc în care formaţia antrenată de Gheorghe Hagi trebuie să demonstreze că absenţa din play-off în acest sezon a reprezentat doar un accident, victoria fiind cuvântul de ordine în tabăra constănţeană. De la Viitorul vor lipsi Gani Iancu şi Dussaut, ambii accidentaţi, şi Vlad Achim, suspendat.

„A fost o dezamăgire faptul că nu am mers în play-off, dar începe un nou campionat, avem 14 meciuri foarte grele, primul cu cei de la Voluntari. Sper să facem un meci bun şi să câştigăm, să începem cu dreptul. Dacă nu suntem concentraţi la fiecare meci şi nu dăm tot pe teren, nu prea are importanţă diferenţa de puncte, aşa că trebuie să mergem pe teren şi să câştigăm. Publicul, probabil, este dezamăgit, ca şi noi. Au fost obişnuiţi întotdeauna cu meciuri bune, am mers în play-off, am câştigat trofee, este ceva nou şi pentru ei, aşa cum este şi pentru noi, dar eu sper să ne susţină în continuare şi împreună să reuşim să câştigăm cât mai multe meciuri” - Sebastian Mladen.

„Va fi un meci dificil, trebuie să ne concentrăm foarte bine şi să arătăm că a fost o greşeală faptul că suntem în play-out şi să câştigăm meciul. Nu ne gândim numai la Eric sau la anumiţi jucători. Noi încercăm să ne facem treaba cât mai bine, să nu primim gol şi să dăm cât mai multe. Sper să joc cât mai bine, să evoluez cu multe reuşite, să ajunf la naţională. Am fost dezamăgiţi, dar şi succesul şi insuccesul durează doar zi, o luăm de la capăt şi sperăm să ne facem treaba cât mai bine” - Virgil Ghiţă.

„Aşa cum am transmis şi echipei, vă spun că începem un nou campionat, unde trebuie să demonstrăm că suntem buni, unde trebuie să tratăm fiecare meci serios, să fim conectaţi, determinaţi, să facem fotbalul nostru, să aratăm încă o dată că merităm şi că suntem foarte buni. Luăm fiecare meci în parte, uităm de puncte, câte puncte avem. Eu zic că toate echipele pleacă de la zero şi trebuie să fim pregătiţi pentru fiecare meci. Începem cu meciul de acasă, unde trebuie să luăm trei puncte, să jucăm la victorie, să ne impunem ritmul şi intensitatea jocului şi să câştigăm cele trei puncte. Pentru asta trebuie să marcăm, cu toate că şi în ultimul meci acasă, tot la fel, am atacat mult, dar nu am reuşit să marcăm. Sperăm ca de data asta vom face la fel de bine, să atacăm la fel de bine şi să marcăm goluri. Din păcate, nu am reuşit să intrăm în play-off” - Gheorghe Hagi, manager tehnic FC Viitorul.

Taguri articol


12