FC Viitorul, mulţumită de tragerea la sorţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1

FC Viitorul, mulţumită de tragerea la sorţi

Sport 09 Iulie 2013 / 00:00 1049 accesări

Aflată în faţa celui de-al doilea sezon în Liga 1 la fotbal, FC Viitorul Constanţa a urmărit cu interes tragerea la sorţi a programului competiţional 2013-2014. Chiar dacă sorţii au decis ca în primele cinci etape constănţenii să întâlnească formaţii cu mari pretenţii, Astra Giurgiu, Dinamo Bucureşti, CFR Cluj şi posibil Rapid Bucureşti, constănţenii privesc cu încredere noul sezon. „Şi anul trecut am avut un program greu în startul campionatului, dar până la urmă tot trebuie să jucăm cu fiecare formaţie, nu? Cu Astra va fi foarte greu acasă, însă Dinamo şi Rapid - dacă giuleştenii vor câştiga barajul cu Chiajna - nu mai sunt echipele de altădată. În rest, ca şi până acum, vom încerca să adunăm cât mai multe puncte din confruntările cu CFR Cluj, Steaua şi din celelalte meciuri imposibile”, a precizat preşedintele clubului constănţean, Paul Peniu.

Chiar dacă Viitorul nu va mai evolua din acest sezon la Constanţa, măcar din punct de vedere al denumirilor celor două echipe, Liga 1 va avea, în premieră, o confruntare între două formaţii dobrogene. „Sperăm să fie un meci frumos cu Săgeata. Noi, din păcate, nu vom mai evolua la Constanţa, astfel că derby este cam mult spus. Vom juca la Chiajna. Am semnat deja contractul cu cei de acolo”, a mai spus preşedintele Viitorului. În funcţie de rezultatul meciului de baraj dintre Rapid Bucureşti şi Concordia Chiajna, Viitorul ar putea evolua în primele trei etape pe teren propriu. „Aşa este. Dacă barajul va fi câştigat de Concordia, primele trei jocuri le vom juca la Chiajna. Nu cred însă că ar putea fi un avantaj pentru noi. Jucătorii, cu siguranţă, vor simţi că nu sunt pe terenul lor. Aşa s-a întâmplat şi la Galaţi. Când am jucat apoi pe „Farul“, echipa s-a exprimat altfel”, consideră Peniu.

Programul Viitorului Constanţa în turul campionatului - etapa 1: cu Astra Giurgiu (acasă), etapa a 2-a: cu Rapid Bucureşti sau Concordia Chiajna (în deplasare), etapa a 3-a: cu Dinamo Bucureşti (a), etapa a 4-a: cu CFR Cluj (d), etapa a 5-a: cu Gaz Metan Mediaş (a), etapa a 6-a: cu Săgeata Năvodari (d), etapa a 7-a: cu FC Botoşani (a), etapa a 8-a: cu ACS Poli Timişoara (d), etapa a 9-a: cu FC Vaslui (a), etapa a 10-a: cu FC Braşov (d), etapa a 11-a: cu Steaua Bucureşti (d), etapa a 12-a: cu Corona Braşov (a), etapa a 13-a: cu U. Cluj (d), etapa a 14-a: cu Pandurii Tg. Jiu (a), etapa a 15-a: cu Petrolul Ploieşti (d), etapa a 16-a: cu Oţelul Galaţi (a), etapa a 17-a: cu Ceahlăul Piatra Neamţ (d).



12