FC Viitorul U13 a ratat calificarea în finala CN

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal juvenil

FC Viitorul U13 a ratat calificarea în finala CN

Sport 18 Iunie 2019 / 14:02 605 accesări
Sursa foto: www.academiahagi.ro

Sursa foto: www.academiahagi.ro

FC Viitorul U13 (antrenor Stelian Caluda, director coordonator Mihai Stere) a ocupat locul secund la finalul partidelor din cadrul turneului semifinal rezervat juniorilor U13 (jucători născuți după 1 ianuarie 2006) desfăşurat la Bucureşti.

Chiar dacă au încheiat turneul neînvinşi, 2-2 (goluri Băsceanu şi Sali) cu Prosport Academy, 4-0 (goluri Sali, Doicaru, Gordin şi Popovici) cu CSS Craiova şi 1-1 (gol Popovici) cu CSA Steaua Bucureşti, jucătorii constănţeni au acumulat cinci puncte, fiind depăşiţi în clasament de Steaua, cu şapte puncte. Formaţia bucureşteană va disputa, la 23 iunie, finala Campionatului Național U13.

Lotul echipei FC Viitorul U13 care a participat la turneul semifinal de la București: Alberto Cimpoeșu şi Rafael Munteanu - portari; Mario Raftu, Cătălin Cusmenco, Mario Dudu, Sergiu Gică, Eduard Gordin, Ramon Giurgiu, Ionuț Cercel, Bogdan Popovici, Eduard Chihaia, Enes Sali, Iustin Doicaru, Luca Băsceanu şi David Poturlu - jucători de câmp.



12